Premiile BAFTA 2021. “Nomadland”, cel mai bun film. Anthony Hopkins a devenit cel mai vârstnic laureat

Pe lângă premiul BAFTA pentru cel mai bun film, “Nomadland” a mai cucerit trofeele pentru regie, imagine şi interpretare feminină. Laureata Frances McDormand nu se aştepta, probabil, la un asemenea succes, deoarece nu a participat la gală nici măcar de la distanţă.În schimb, regizoarea Chloe Zhao le-a mulţumit cu emoţie celor ce au ajutat-o la realizarea filmului: “Dorim să dedicăm acest premiu comunităţii nomazilor care, cu atâta generozitate, ne-au primit în vieţile lor”. Trofeul pentru rol principal masculin i-a revenit, pentru a treia oară, veteranului Anthony Hopkins care, la 83 de ani, a devenit cel mai vârstnic laureat al acestui premiu. Nici el nu a fost prezent, nici măcar virtual, la gală. Mai târziu, într-un interviu acordat organizatorilor, a mărturisit că, în momentul ceremoniei, era absorbit de a doua artă pe care o practică, pictura.Anthony Hopkins, actor: Sunt într-un moment al vieţii în care nu m-aş fi aşteptat să primesc aşa ceva. De fapt, ajunsesem într-un moment al vieţii în care mă întrebam dacă voi mai avea vreodată de lucru. Două premii, pentru cel mai bun film britanic şi pentru scenariu original, a cucerit debutanta Emerald Fennell, cea care a scris şi regizat “Promising Young Woman”. Ea şi-a transmis mulţumirile în timp ce mânca o replică din ciocolată a trofeului BAFTA. Emerald Fennell: Sunt atâţia oameni cărora trebuie să le mulţumesc. Să mă concentrez: casa de producţie şi … toţi ceilalţi. La premiul BAFTA pentru documentar a fost nominalizat şi “Colectiv”, al lui Alexander Nanau. A câştigat, însă, “My Octopus Teacher”, în care cineastul Craig Foster îşi descrie relaţia cu o caracatiţă. Gala s-a deschis printr-un emoţionant omagiu adus regretatului prinţ Philip, cel care a fost primul preşedinte al BAFTA, Academia Artiştilor Britanici de Film şi Televiziune.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*