Povestea românilor judecaţi în Anglia pentru că au incendiat un adăpost în care se aflau doi compatrioţi

Petre Deliu, 52 de ani, şi Octavian Stanciu, 38 de ani, sunt judecaţi în Anglia, pentru omor şi pentru vătămare corporală gravă, după ce, în iunie 2019, au dat foc unui adăpost situat la marginea Londrei şi în care, la momentul respectiv, se aflau alţi doi români, Ionuţ Manea şi Petrişor Manea.Vorbim despre patru români consideraţi drept oameni ai străzii şi o poveste care începe cu mai mult timp în urmă. Ionuţ Manea lucra cu ziua în Londra şi, în decembrie 2018, a găsit un adăpost unde să locuiască în apropierea unei autostrăzi din estul Londrei.Conform Sputnik News, Ionuţ Manea a devenit titularul adăpostului în februarie 2019, după ce fostul titular a părăsit locaţia, iar la scurt timp a acceptat ca, alături de el, să stea şi Petre Deliu. Însă, cei doi nu s-au înţeles bine decât pentru o scurtă perioadă de timp, iar Ionuţ Manea i-a solicitat lui Deliu, la un moment dat, să părăsească locaţia.Nemulţumit de situaţie, Deliu ar fi promis răzbunare şi, în noaptea de 18 spre 19 iunie 2019, şi-ar fi dus planul la bun sfârşit, alături de un alt român, Octavian Stanciu. Cei doi au umplut o canistră cu benzină şi au mers în locul în care se afla adăpostul respectiv. Au profitat de faptul că Ionuţ Manea şi Petrişor Manea ascultau muzică şi nu şi-au dat seama de zgomotele din exterior. Deliu şi Stanciu au turnat benzină pe adăpost şi i-au dat foc.Ionuţ Manea a murit în urma incendiului produs în urmă cu aproape doi ani. În ciuda intervenţiei prompte a medicilor, a murit în după-amiaza zilei de 19 iunie. Petrişor Manea a suferit arsuri pe 45% din suprafaţa corpului, dar a reuşit să se recupereze, iar acum anchetatorii îşi pun mari speranţe în mărturia acestuia. Ancheta a scos la iveală faptul că Petrişor Manea se afla în imediata apropiere a uşii adăpostului şi astfel a reuşit să se salveze.Procurorul Tim Cray a pus atacul pe seama faptului că Deliu şi Stanciu au consumat mult alcool înainte, dar şi pe ideea că Deliu căuta răzbunare, după ce Ionuţ Manea l-a dat afară din adăpost şi astfel a fost pus în situaţia de a dormi, din nou, în condiţii extrem de neplăcute. Pe de altă parte, Cray a precizat că “Ionuţ Manea era bine văzut în comunitate. Lucra de fiecare dată când avea posibilitatea, nu provoca scandaluri şi nu părea să-şi făcut duşmani până la conflictul cu Deliu”.Petre Deliu şi Octavian Stanciu, cei doi români din Anglia, au respins acuzaţiile de omor şi vătămare corporală gravă, doar Stanciu admiţând că ar putea fi acuzat de comiterea infracţiunii de omucidere. Procesul celor doi români continuă.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*