Peste 100 de turiști păcăliți de administratora unei pensiuni, pe litoral. Au rămas fără avans și fără cazare

Tânără: Am stabilit numărul de camere, am trimis avansul şi 50%, după care a început să mi se spună că nu, a spus că nu ştie dacă îmi onorează cazarea, că nu voi mai primi banii şi voi primi un voucher. I-am spus că nu vreau voucherul şi vreau banii mi-am luat block, nu mai răspunde la telefon. Tânăra şi iubitul ei au venit tocmai din Vaslui la mare şi s-au trezit că n-au unde să stea. Ca ei, alte câteva zeci de familii din Timișoara, Arad sau Brașov. Dana Gugu, păgubită: Am închiriat, când am ajuns nu aveam cazare. Reporter: Cât aţi plătit avansul?Dana Gugu, păgubită: 11 milioane. S-a dovedit a fi o mare ţeapă.Alex și iubita lui sunt din Mehedinți. După ce au plătit jumătate din sejur, cu doar 4 zile înainte de a veni pe litoral, au primit un mail care îi anunţa că nu mai au cazare.Alex Popescu, păgubit: Am stabilit să dăm un avans, am dat o sumă de 11 milioane, iar în ziua în care trebuia să plecăm pur şi simplu nu ne-a mai răspuns la telefon.Flavia Dragotoniu, păgubită: În momentul în care am ajuns aici şi am văzut şi un mail, în care doamna ne-a promis un voucher, însă voucherul nu a fost dat şi pe lângă asta sunt pe punctul de a depune plângere la poliţie.Poliţiştii spun că femeia pe care o acuză turiştii ar fi subînchiriat o unitate de cazare din Costineşti anul trecut. Iar proprietarul spune că aceasta ar fi plecat fără să plătească utilitățile sau chiria. Horia Filimonescu, proprietar pensiune subînchiriată: Şi-au schimbat numerele de telefon, din toamna trecută din septembrie, cred că de cel puţin trei ori sau patru ori. Nu pot fi găsiţi.Cristina Gavriloaie, purtător de cuvânt IPJ Constanța: Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune Am încercat să stăm de vorbă cu femeia acuzată. La telefon a răspuns un reprezentant al firmei care susține că de fapt a investit zeci de mii de euro în pensiunea pe care o închiriase, dar că proprietarul i-a împiedicat să o folosească în continuare. A dat asigurări că turiştii îşi vor primi voucherele pentru cazare.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*