OMS cere interzicerea vânzării de animale vii în piețe: Reprezintă sursa a peste 70% din infecțiile care apar la oameni

OMS a cerut tuturor guvernelor să suspende comerțul cu animale sălbatice, în special mamifere, sacrificate laolaltă cu alte alimente, pentru a reduce riscurile pentru sănătatea publică. Anterior, Organizația a făcut apel pentru îmbunătățirea condițiilor din astfel de locuri.“Animalele, în special cele sălbatice, reprezintă sursa a peste 70% din infecțiile care apar la oameni”, potrivit unei declarații OMS, prin care oficialii susțin că astfel de piețe reprezintă un risc ridicat pentru apariția unor noi virusuri, în viitor. Noul coronavirus probabil că nu a ”scăpat” dintr-un laborator chinez, iar cel mai probabil a fost transmis la om printr-o specie intermediară, anunţă marţi, la finalul unei anchete, un expert din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează The Associated Press.Peter Ben Embarek, un expert OMS în securitate alimentară şi boli animale, a prezentat marţi un rezumat al anchetei unei echipe a Organizaţiei cu privire la originea noului coronavirus în oraşul chinez Wuhan (centru), unde s-au înregistrat primele cazuri de covid-19, în decembrie 2019.Institutul de Virusologie din Wuhan a colectat numeroase eşantioane ale acestui virus, un lucru care a condus la acuzaţii – nedovedite – cu privire la faptul că s-ar afla la originea pandemiei, prin ”scăparea” virusului în oraş.Administraţia fostului preşedinte american Donald Trump a acuzat Institutul de Virusologie din Wuhan de faptul că a lăsat să ”scape” noul coronavirus, voit sau nu. China respinge ferm această acuzaţie şi a răspândit, la rândul său, teorii potrivit cărora virusul ar proveni din alte părţi.Experţi ONU din zece ţări au vizitat, la Wuhan, în afară de Institutul de Virusologie, spitale institute de cercetare, o piaţă tradiţională legată de epidemie şi alte locuri.Această vizită a echipei OMS la Wuhan a fost negociată luni de zile. China nu a acceptat-o iniţial, din cauza unor presiuni în cadrul Adunării OMS, în mai. Beijingul a respins apeluri la o anchetă strict independentă.Autorităţile chineze menţin un control strict asupra informaţiilor cu privire la posibilele cauze ale pandemiei covid-19, care s-a soldat cu peste 105 milioane de contaminări şi 2,3 milioane de morţi în lume.O transmitere a noului coronavirus de la un prim animal, iar apoi de la un al doilea animal, înaintea unei contaminări la om, este ipoteza ”cea mai probabilă”, a anunţat delegaţia, care nu a putut să identifice animalul de la origine, a precizat Liang Wannian, şeful delegaţiei chineze.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*