Ochelarii de realitate virtuală, de mare ajutor în tratamentul pentru afecțiuni psihiatrice, la Institutul Socola din Iași

Expunerea la stimulii care generează o serie de reacţii în lanţ reprezintă o metodă de tratament clasică pentru cei care suferă de anxietate, fobii sau dependenţe. Însă ochelarii de realitate virtuală, duc această formă de terapie la un alt nivel.Dr. Alexandru Găină, psihiatru Institutul Socola Iași: ”Folosind-ne de realitatea virtuală putem atinge praguri terapeutice nu doar mai repede, dar și mai eficient. Această expunere gradată la realitatea virtuală este mai potrivită decat expunerea în mediul real”.Asta pentru că pacientul simte că deţine controlul şi poate spune stop experienţei în orice moment.O ședință durează 50 de minute și de preferat este să se facă una pe săptămână. In general sunt necesare între 5 și 10 ședințe pentru o singura persoana in funcție de problema acesteia și de gravitatea ei. In plus, în tot acest timp, un medic specialist este alaturi de pacientSpecialiştii spun că în felul acesta, nu doar că ajută pacienţii cu probleme, dar pot face şi o diagnoză diferenţiată în funcţie de reacţiile acestora la situaţiile în care sunt puşi. Iar tratamentul poate fi adaptat fiecărui pacient în parte.Cu ajutorul ochelarilor de realitate virtuală pot fi tratate şi dependenţele, cum ar fi alcoolismul. Dar poate fi îmbunătăţită calitatea vieţii în cazul pacienţilor cu boli degenerative care nu se pot mişca din pat.Dr. Alexandru Găină, psihiatru Institutul Socola Iași: ”Noi vorbim de calitatea vietii. Noi asta facem în medicină. Este demonstrat știintific ca functia afectiva afectează imunitatea. Nu neaparat să îl protejeze de răceala, ci sa îi dea speranța, dorința de a trai, de a explora”.Această metodă de tratament este folosită deja de câţiva ani de zile în Institutul de de Psihiatrie Socola din Iaşi. Iar rezultatele obţinute au adus Institutului numeroase premii în domeniu, inclusiv recunoașteri la nivel mondial.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*