Când echipa de biologi marini a coborât în adâncuri, apa din jur a devenit mai densă și mai întunecată, ca și cum îi înghițea în tăcutul ei univers. Scafandrul pe nume Mark mergea primul, luminând drumul cu o lanternă puternică. În urma lui înaintau trei colegi, verificând echipamentul și notând pe tablete speciile rare de pești întâlnite în cale. Sperau să găsească noi semne ale migrației prădătorilor marini, așa că această scufundare era deosebit de importantă.
Mark privea atent în adâncuri: pe lângă ei treceau bancuri strălucitoare de pești, meduze transparente ca niște sfere de sticlă și rechini mici care păstrau distanța. Totul decurgea liniștit, până când, brusc, o umbră a trecut în spatele lui. Clară, puternică, prea mare.
S-a oprit nemișcat. Un fior rece i-a străbătut spatele, deși apa era deja înghețată.
— Ai văzut asta? — a semnalizat el colegilor.
Aceștia i-au răspuns că nu observaseră nimic neobișnuit.
Dar Mark simțea — cineva era acolo. Cineva foarte mare. Și foarte aproape.
S-a întors încet.
Și a văzut-o…
O rechină uriașă — atât de mare încât îi acoperea o parte din câmpul vizual. Părea a fi o tigru, după dungile de pe corp. Înainta direct spre el, sigură, dar fără mișcări bruște. Mark a înțeles că nu avea cum să fugă — prădătorul era mult prea aproape.
Inima îi bătea atât de tare încât i se părea că zgomotul se aude în tot oceanul. Rechina s-a apropiat și mai mult și s-a oprit aproape de el. Și deodată… și-a deschis încet gura.
Mark, îngrozit, abia s-a abținut să nu se retragă. A crezut că rechina se pregătește de atac. Încă o secundă — și totul s-ar fi sfârșit. Dar atunci a observat în gura rechinului ceva ciudat… 😱😨
Continuarea în primul comentariu 👇👇
În lumina lanternei ceva a strălucit printre dinții ascuțiți.
Mark a mijit ochii. În gura rechinului nu era nici gunoi marin, nici vreo pradă.
Între dinții ei era înfipt un cârlig uriaș de pescuit, adânc înfipt în țesuturi. O bucată de fir de pescuit atârna pe lângă branhii, provocându-i o durere cumplită.
Rechina nu ataca. O durea. Atât de tare, încât nici măcar nu mai putea să se hrănească. Din disperare, prădătorul cerea ajutor oamenilor.
Mark a întins mâna încet, simțind cum îi tremură tot corpul. Rechina a rămas nemișcată, așteptând răbdătoare — de parcă înțelegea că ultima ei șansă de a supraviețui depindea chiar de el…
