O adolescentă a devenit mamă în prima zi de şcoală, spre surprinderea tuturor. A aflat că era însărcinată în ultima clipă: “Cred că nasc!”

O adolescentă a devenit mamă în prima zi de şcoală, fără să fi bănuit măcar că era însărcinată. Tânăra de 18 ani, elevă în clasa a XI-a, a simţit brusc nişte dureri puternice în partea inferioară a spatelui, moment în care a strigat după mama ei. Femeia a rămas şocată când a văzut sub fusta fiicei capul copilului, care venea pe lume.Fata a povestit întreaga experienţă pe contul său de TikTok, potrivit Mirror. Aceasta ar fi făcut un test de sarcină în timpul vacanţei de vară, cu rezultat negativ.

În schimb, nu ar fi observat niciun semn care să indice o posibilă sarcină, pe parcursul celor nouă luni în care a purtat în pântece pruncul. Singurul indiciu au fost unele crampe stomacale, pe care le-a simţit şi mama ei în timpul sarcinii. “Aşa că am făcut un test de sarcină. Rezultatul fiind negativ, nu m-am mai gândit la asta şi m-am întors la şcoală pentru prima zi de clasa a XI-a, pe 5 septembrie.” Noaptea, însă, au început durerile insuportabile, adolescenta trezindu-şi părinţii cu strigătele ei.

A ţipat către mama ei: “Cred că nasc!”. Într-adevăr, copilul venea pe lume, sub privirile stupefiate ale întregii familii. “L-am născut pe podeaua sufrageriei, fără să ştiu că eram însărcinată”, a povestit fata. “Am aflat că am avut sarcină criptică, poziţia placentei ascundea mişcările bebeluşului.”

Sursa: Observator

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*