Nou semnal de alarmă al specialiştilor în legătură cu poluarea din Bucureşti: “De fiecare dată când creşte nivelul de poluare se produce o internare în exces”

Poluarea ar putea fi criminalul de pe prima pagină a ziarelor, însă nu o vede nimeni cum ucide. Cel puţin până astăzi. De acum, locuitorii din Capitală au un barometru: doi plămâni uriaşi au fost montaţi în centrul oraşului şi ne arată cât de otrăvit e aerul pe care îl respirăm.De astăzi, bucureştenii vor putea să vadă cu ochii lor efectele poluării. În Piaţa Victoriei, au fost montaţi plămâni uriaşi, acoperiți de filtre, care simulează respiraţia umană. În funcţie de calitatea aerului din Capitală, filtrele îşi vor schimba culoarea. Panoul are şi un senzor care măsoară calitatea aerului. Astăzi, indicele de poluare a fost dublu faţă de nivelul maxim admis. Cătălina Hopârteanu, reprezentant Declic: Era chiar undeva aproape de 200 în această dimineaţă, aproape de ora 8, când era traficul intens. Şi e la fel în fiecare zi: “Am avut un prim şoc acum doua săptămâni când într-o dimineaţă, la ştiri, s-a spus de o autoritate că ar fi bine să nu deschidem geamurile în dimineaţa asta. Era din cauza poluării”. Efectele aerului murdar pe care îl respirăm zilnic se văd cel mai bine la Camera de Gardă. Beatrice Mahler, manager Institutul Marius Nasta: Numărul de pacienţi cu astm sau boli cronice care au necesitat asistenţă medicală ca urmare a numărului crescut de acutizări în ultimii ani, cel puţin s-a triplat. Avem tot mai mulţi pacienţi cu boli pulmonare, cu cancere pulmonare, care au nevoie de spitalizare. Florin Mihălţan, pneumolog: Factorul poluant, după tabagism, este al doilea factor cauzal pentru toate bolile respiratorii. De fiecare dată când creşte nivelul de poluare în oraşul respectiv, se produce şi o internare în exces. Asupra covidului, poluarea se ştie că creşte predispoziţia de complicaţii. Iar exemplele vorbesc de la sine. Beatrice Mahler, manager Institut Marius Nasta: Am un pacient cu astm bronşic care în fiecare primăvară pleacă din Bucureşti într-o zonă mult mai puţin poluată. La o lună după ce revine în Bucureşti, simptomatologia lui se agravează. Traficul aglomerat, arderile ilegale de deşeuri, prea multe şantiere şi lipsa spaţiilor verzi sunt principalele cauze ale poluării în Capitală. Datele oficiale arată că, zilnic, zeci de oameni mor din cauza poluării. Cel mai uşor, putem vedea efectele poluării în cifre. Potrivit datelor Agenţiei Europene de Mediu, anual mor 23 de mii de români din cauza poluării. La un calcul simplu, asta înseamnă că zilnic mor 63 de persoane. Aerul toxic e responsabil pentru 20% din cazurile de cancer la plâmâni.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*