Nicușor Dan, primarul Capitalei: Încercăm pe cât posibil să evităm carantinarea Bucureștiului

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a declarat, după ședința cu Florin Cîțu și ceilalți primari de sectoare că se încearcă “pe cât posibil evitarea carantinării Bucureștiului”. Astăzi, în Capitală, rata de incidență este de 5,67.Nicușor Dan, primarul Capitalei: Trebuie ca fiecare dintre noi și instituțiile aflate în subordine să impunem acele măsuri de decalare a programului de muncă și, de asemenea, fiecare dintre noi, pe zonele în care avem atribuții de control, să ne asigurăm că măsurile sunt respectate. Suntem practic în aceeași situație în care am fost în creșterea din noiembrie decembrie, aceleși măsuri de atunci, mai puțin deschiderea școlilor, sunt în vigoare (…). Totul este ca autorități și cetățeni să fim responsabili. Trebuie să mai rezistăm partea aceasta de lună martie și luna aprilie până când un număr mare de români o să fie vaccinați. (…) Încercăm pe cât posibil să evităm carantinarea Bucureștiului. La această discuție cu premierul și primarii de sectoare, am încercat să găsim acele măsuri care să evite carantinarea Bucureștiului. Nu s-a vorbit, în această discuție, de carantinarea zonală.Premierul Florin Cîţu s-a întâlnit, luni, cu primarul general şi primarii de sector pentru a discuta despre situaţia din Bucureşti, oraş care se apropie de incidenţa de 6 la mie. “Am vrut să păstrăm economia dechisă pentru că doar așa putem plăti costul pandemiei. Ascult toate opiniile specialiștilor, deciziile le luăm după aceea. Opiniile de la Ministerul Sănătății sunt importante, dar vom lua decizia după ce ascultăm toate opiniile, de la prefect și primarii de sectoare”, a declarat Florin Cîţu. “Personal, nu-mi doresc să ajung la o situație de caratinare”.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*