Negocierile dintre greviştii de la metrou şi autorităţi continuă. Ce revendicări ar fi făcut echipa protestatarilor

După ce vineri, Capitala a fost paralizată de greva de la metrou, astăzi s-a lăsat liniştea. Nici sindicatul, nici conducerea Metrorex şi nici măcar ministrul Tranporturilor nu au mai oferit vreo informaţie legată de stadiul negocierilor. Singurul lucru pe care îl ştim e că mai mulţi protestatari au fost amendaţi, dar nu pentru că au blocat circulaţia, ci pentru că nu au respectat măsurile sanitare impuse de pandemie.Un protest care, aparent, a izbucnit spontan, a produs pagube uriaşe. Atât pentru populaţie, cât şi pentru Metrorex. Într-o zi normală de pandemie, cu metroul circulă aproximativ 250.000 de oameni. Preţul unei călătorii este de 2,5 lei. Asta înseamnă că într-o zi în care metroul a funcţionat o singură oră, Metorex are pierderi de peste 600.000 de lei, fără să adăugăm celelalte cheltuieli. Metrorex anunţă că, după ce a tras linie, ziua de vineri a produs pierderi totale de aproape 3 milioane de lei. Numai pentru salariaţii care au venit la muncă, dar nu au putut lucra, compania trebuie să plătească 340.000 de lei. Bani care trebuie recuperaţi. Au plătit, cu vârf şi îndesat, şi călătorii. Chiar şi 100 de lei au achitat unii bucureşteni pentru a ajunge la serviciu. Companiile de ride sharing au simţit că e rost de profit şi au majorat tarifele. Bogdan Chiriţoiu, preşedinte Consiliul Concurenţei: Nu e o încălcare a legii. Cred că ar trebui să modificăm legea ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Undeva pe la un 100% poate are sens să plafonăm, cum facem la taximetrie. Cristian Ene, avocat: Faţă de călători, nu se răspunde. Ar trebui fiecare să dea în judecată metroul şi să ceară o compensaţie cu valoarea tichetului nefolosit în ziua respectivă, să facă dovada unui prejudiciu.Autorităţile se laudă în schimb cu măsurile luate.Lucian Bode, ministrul de Interne: Faptul că 400-500 de oameni au avut impresia că pot bloca o linie vitală de activitate a unui oraș, fără să existe consecințe, faptul că a fost pusă în pericol sănătatea oamenilor, a fost o mare greșeală, a fost sancționată.Au fost sancţionaţi, însă nu pentru că au blocat circulaţia unui oraş întreg, ci pentru că au fumat în interior, că nu purtau mască şi pentru că nu au respectat distanţarea impusă de pandemie. Negocierile dintre grevişti şi autorităţi au continuat şi astăzi. Potrivit surselor Observator, echipa protestatarilor a cerut să nu fie făcute disponibilizări şi să nu se micşoreze salariile. Nimic, însă, legat de spaţiile comperciale din subteran, deţinute de sindicatul de la metrou, care ar trebui eliberate până pe data de 2 Aprilie. ”Problema e că afectează şi patronii şi vânzătorii. Ei au investit în marfă, noi rămânem fără job.”Firma sindicatului a avut două contracte cu Metrorex pentru aceste magazine. Ambele au expirat, însă funcţionează în continuare pentru că există un proces pe rol.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*