Ministrul, acoperişul şi viaţa

Gladiatorii sănătăţii noastre au avut o noapte albă. Unul dintre ei, şi nu oricare, ci chiar primul ministru de interne al pandemiei a ieşit în oraş. A stat la masă cu alţi oameni. Acoperit. Nu sub acoperire. Arogant. Nu el. Terasa. Acoperită, la rândul ei. Iar când eşti acoperită eşti penală.Legalitatea stă într-o apăsare pe buton. Dacă acoperişul e rabatat, e terasă. Adică legală. Dacă nu, răspândeşti viruşi. Ţinându-i înăuntru. Şi dacă stai dedesubt, eşti arogant. Sau chiar terorist. Terorist acoperit. Acoperit sau nu, ministrul a îndrăznit să fie om. A fost invitat în oraş. Şi a acceptat. A intrat într-un local. Nu subteran, nu ascuns. Un local aflat în văzul tuturor. Pe un trotuar al unei pieţe din centrul (civic) al capitalei. Un local cu pereţi de sticlă care funcţionează nestingherit. Nu de ieri, de azi. Deci ori funcţionează legal, ori autorităţile sunt atât de incompetente încât nu au fost în stare să-l închidă deşi în fiecare zi încalcă legea. Sau măcar să-i dărâme acoperişul. Etichetele lipite pe ministru nu ar încăpea pe geaca de piele cu care a rămas, acoperit, în istorie. Sunt etichetele pe care le riscă oricine îndrăzneşte să iasă în oraş. Să se întâlnească, oriunde, cu prietenii. Să uite să se uite dacă e acoperit. Să trăiască, în loc să vegheze, online, la apărarea împotriva duşmanului nevăzut. Ăla care ne ia vieţile tuturor. Inclusiv celor care (încă) respirăm. Cu sau, mai ales, fără mască.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*