Mihai Bendeac și Codin Maticiuc se implică în renovarea Spitalului Neamț: E un memorial al durerii, aflat în paragină

Juratul iUmor Mihai Bendeac și prietenul său Codin Maticiuc vor să ajute Spitalul Județean de Urgență din Piatra-Neamț. Cei doi se implică în renovarea spitalului a cărui secție ATI a fost distrusă de un incendiu, în noiembrie 2020, care s-a soldat și cu decesul a zece persoane.Cei doi au vizitat zilele trecute spitalul din Neamț, despre care Codin Maticiuc a scris că „este memorialul durerii din 2021”, găsind la fața locului „paragină și nenorocire”. „Vorbim de un spital unde s-au instalat cei de la ANAF, DNA și DIICOT și încă sapă”, a scris Maticiuc pe Facebook.„Am pus un anunț pe Facebook ca vreau și pot sa renovez și alte spitale din țara asta și sa ma contacteze managerii. Am lăsat numărul de telefon al directorului fundației. Trei au sunat și când au fost rugați sa dea și un mail după doar unul s-a confirmat: managerul spitalului județean din Piatra Neamț, Alexandru Filimon. Unul din puținii manageri de spital din țară ales în urma unui concurs, apolitic, ajuns în funcție de două luni.Duminică am plecat spre Piatra Neamț, alături de principalul sponsor al #spitalepublicedinbaniprivati, Mihai Bendeac. UN OM CARE A DONAT PÂNĂ ACUM MAI MULȚI BANI DECÂT ARE. Nu știu cum sa scriu asta ca sa iasă mai mult în evidență”, a mai scris Codin Maticiuc pe pagina de Facebook.Actorul Mihai Bendeac se folosește în campania de donare de banii obținuți din vânzarea cărții biografice lansate la sfârșitul anului trecut. Încă de atunci, acesta anunțase că toate încasările pe care le va primi din vânzare vor fi rezervate integral pentru scopuri caritabile. Unul dintre primele proiecte a fost renovarea secției de oncologie pediatrică din cadrul spitalului Fundeni.„Jurnalul unui Burlac. Conversații cu mama” este o carte a mărturisirilor sincere, poate chiar usturător de sincere, pe care actorul și le asumă 100% și pe care le împarte astăzi cu publicul său.Cartea e disponibila atât online, pe site-ul editurii Bookzone, cât și în librării din toata țara. O carte pe care actorul și-ar dori ca oamenii să o comande, dar să nu o citească niciodată. „Eu am spus că mi-aş dori ca oamenii să comande această carte, dar să nu o citească niciodată şi să o folosească pentru a face cornete. Pentru că mi se pare că m-am expus prea tare”, a mai declarat Mihai Bendeac.Tot în decembrie 2020, Codin Maticiuc s-a implicat în visul său, şi anume renovarea etajului 7 al Spitalului Fundeni. Cu ajutorul donaţiilor, acesta a reuşit să dea un exemplu statului român, prin lucrările începute la secţia de Oncologie Pediatrică. Codin Maticiuc: Acum patru ani de zile, când am mers pentru prima dată în spitalul ăsta, nici nu mi-am imaginat vreodată că o să am curajul să încep. Iată că am început renovarea secţiei de hematologie pediatrică, de la etajul 7, de la Fundeni. Suntem la jumătatea proiectului, am terminat jumătate. Mutăm copiii, pentru că am făcut această operaţiune cu pacienţii acolo. Jumătate de secţie ne-a fost dată pentru renovare, jumătate este gata. Suntem în faza în care facem curăţenie. Toate aceste firme de curăţenie sunt voluntare. Trebuie să spunem şi că construim băi pentru fiecare salon.El doreşte să meargă mai departe şi cu alte proiecte, să vină în ajutorul şi altor pacienţi. Codin speră ca şi alte persoane să îi urmeze exemplul, inclusiv autorităţile din România.10 persoane au murit, după ce un incendiu masiv a izbucnit la secția ATI de la Spitalul Județean din Piatra Neamț, acolo unde erau pacienții cu coronavirus, în noiembrie 2020.Pe 14 noiembrie 2020, unul din saloanele de Terapie Intensivă ale spitalului, unde erau internaţi pacienţi COVID aflaţi în stare gravă, a fost înghiţit de flăcări.În ciuda promisiunilor că lucrurile se vor rezolva, inspectorii ISU au amendat spitalul, recent, tot din cauza problemelor la instalaţiile electrice şi la sistemul de avertizare şi stingere a incendiilor.Medicul de gardă, care s-a luptat cu flăcările pentru a salva pacienții, a suferit și el arsuri grave și a fost în Belgia pentru tratament și recent a dat primele declarații. Cătălin Denciu a fost transferat de la Queen Astrid Military Hospital din Bruxelles, unde se recupera din noiembrie 2020, la Saint-Luc Hospital, cea mai mare unitate medicală din capitala belgiană, unde va începe următoarea fază a vindecării.Pe 14 noiembrie 2020, când a avut loc incendiul de la Piatra Neamţ, Cătălin Denciu se afla de gardă la secţia Terapie Intensivă şi a încercat să salveze pacienţii cu Covid-19. El a suferit arsuri de gradul doi şi trei pe 40% din corp.”Îmi amintesc că m-am trezit la terapie intensivă. Acolo au avut grijă de mine asistentele şi fizioterapeuţii. Pe 20 ianuarie, am fost transferat la o unitate de terapie medie. Gradual, am început să mă pot mişca şi să pot merge din nou”, a povestit Cătălin Denciu pentru beldefnews.mil.be, care a publicat și primele imagini din spital cu medicul erou.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*