Migranţi prinşi când încercau să fugă din România pentru a ajunge în state din Spaţiul Schengen

Poliţiştii români de frontieră de la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II au prins, în cursul zilelor de marţi şi miercuri, mai mulţi migranţi care intenţionau să fugă din România pentru a ajunge în state din Spaţiul Schengen.Camionul era condus de un român, iar acesta a fost oprit la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II pentru un control de rutină. Poliţiştii români de frontieră au verificat documentele de însoţire a mărfii, însă au decis să efectueze verificări suplimentare.Conform Poliţiei de Frontieră, oamenii legii au găsit şase migranţi ascunşi printre frigiderele pregătite pentru a fi transportate în Marea Britanie. Cei şase migranţi au fost conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră şi audiaţi. S-a stabilit că cei şase migranţi provin din Afganistan, au între 14 şi 31 de ani, erau solicitanţi de azil în România, dar intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen.Un alt incident asemănător s-a produs chiar miercuri dimineaţa, în apropiere de Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac. Trei migranţi au fost prinşi când se deplasau pe jos spre graniţa cu Ungaria. Cei trei au fost ridicaţi de poliţiştii români de frontieră şi conduşi la sediul Poliţiei de Frontieră pentru a fi audiaţi. În cazul lor a reieşit că provin din Maroc şi au între 25 şi 36 de ani. De asemenea, şi aceşti migranţi îşi doreau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schengen.În legătură cu cele două cazuri, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au precizat că “poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun”.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*