Meserii făcute cu pasiune de zeci de ani, în condiţii extreme

Există oameni de meseria cărora depind sute de vieţi, în staţiunile sporturilor de iarnă. Revizorii de linie sunt cei care lucrează în cele mai dificile condiţii. Chiar şi în zilele cu temperaturi extrem de scăzute şi viscol, ei sunt acolo şi se asigură de siguranţa turiştilor. Verifică starea liniilor pe care circulă, iar de la zeci de metri înălţime, curăţă stratul gros de gheaţă de pe coşul telecabinei.Erdo Attila are 48 de ani. Pe ultimii 16 i-a petrecut în echipa care se ocupă de siguranţa instalaţiilor de transport pe cablu. Zilnic, se ocupă de revizia instalaţiei de telecabină Kanzel, din masivul Postăvarul. Face asta şi în zilele frumoase de vară, dar şi iarna, când afară sunt minus 20 de grade, iar rafalele de vânt aproape te doboară.Erdo Attila, revizor de linie: Normal că este greu. Când ești la înălțime și minus 20 de grade sau câte grade or mai fi, atunci normal că e mai greu. De la ceață, se pune chiciură, de vreo 20 – 30 de centimetri, pe pilon, pe cablu și aia trebuie curățată.La zeci de metri înălţime, orice pas greşit poate fi ultimul. Provocarea e cu atât mai mare când paşii sunt făcuţi în bătaia viscolului şi în condiţii de vizibilitate minimă.Lungimea totală a traseului liniei de telecabină Kanzel este de aproape doi kilometri și jumătate. Instalația are nu mai puțin de trei stâlpi, care trebuie curățați, așa cum trebie curățate și cablurile, pentru că de această operațiune depinde siguranța călătorilor.Două cabluri sunt întinse pe pilonii instalației. Cablul purtător are 5,4 centimetri grosime, este fix, iar pe el alunecă rolele cabinei. Iar cablul tractor are 2,4 centimetri grosime. Este cablul care se mişcă şi tractează cabina. Toate trebuie verificate şi curăţate zi de zi, dimineaţa, la prima oră.Ion Rufa, administrator instalaţii de transport pe cablu: Pericolul este să ai linia blocată, să ai foarte multă chiciură, să nu îți alunece pe saboți cablul purtător și atunci să ai șocuri în cursul instalației și devine puțin sacadat.De atenţia şi stăruinţa revizorului depind, la un singur transport, vieţile a 43 de călători şi a unui însoţitor de telecabină.Erdo Attila, revizor de linie: După 16 ani, normal că îmi place. Dacă nu-mi plăcea, nu eram aici.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*