Medicii de familie pun condiții, după anunțul că ar urma să fie implicați în vaccinarea populației

Mii de medici de familie ar urma să fie implicaţi în etapa a treia a vaccinării. Cel puţin aşa îşi doresc autorităţile, care vor ca în mai puţin de o lună peste 80.000 de oameni să fie imunizaţi zilnic.Puţin peste 11.000 de medici de familie din întreaga ţară vor fi implicaţi în vaccinarea în masă a populaţiei.Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: Toate acestea trebuie să meargă spre medicii de familie, acolo unde cu toţii ne vaccinăm antigripal.Timişoara va fi judeţ pilot. Aici vor veni în această săptămână doze de la AstraZeneca şi apoi Johnson& Johnson, anunţă ministrul Sănătăţii. Iar oamenii aflaţi în etapa a treia a vor fi imunizaţi de medicii de familie. Aceştia pun însă condiţii. Rodica Tănăsescu, Asociaţia Medicilor de Familie: Să fie vorba de vaccin care poate fi depozitat într-un frigider, să existe doze suficiente. Să se facă distribuția vaccinurilor către cabinete, să se raporteze ușor această activitate.Alexandru Rafila, membru OMS: Real eu cred că lucrul ăsta în două săptămâni poate fi făcut operațional. Două probleme, când vine vaccinul Johnson& Johnson și trebuie să existe o structura care să coordoneze asta.Începând cu luna aprilie, lunar autoritățile vor că peste două milioane de doze de vaccin să fie livrate României, astfel încât numărul persoanelor vaccinate zilnic să depășească 80.000.Astăzi peste 340.000 de doze de vaccin Pfizer au ajuns în România şi au repartizate în ţară.Centrul Național de Stocare București: 98.280 doze; Centrul Regional de Depozitare Brașov: 39.780 doze; Centrul Regional de Depozitare Cluj: 46.800 doze; Centrul Regional de Depozitare Constanța: 38.610 doze; Centrul Regional de Depozitare Craiova: 36.270 doze; Centrul Regional de Depozitare Iași: 46.800 doze; Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 38.610 doze>Proiectul spune că medicii de familie îşi vor organiza singuri pacienţii, fără să mai fie nevoie de înscrierea lor pe platformă. În acelaşi timp, într-o scrisoare publică, Societatea Medicilor de Familie transmite pacienţilor că, pentru înscrierea pe platforma de vaccinare, medicul de familie trebuie să fie ultima variantă la care apelează.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*