MAI: Propunere de lege pentru pedepsirea mai aspră a folosirii telefonului la volan sau pe bicicletă

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) supune dezbaterii publice un proiect de lege prin care se propune interzicerea, în timpul mersului, a folosirii telefonului mobil sau a tabletei, nerespectarea acestei prevederi fiind pedepsită cu 9-20 puncte-amendă (clasa a IV a) şi 6 puncte de penalizare.

„Prin prezentul proiect de act normativ se propune interzicerea, în timpul mersului, a ţinerii în mână sau folosirii cu mâinile în orice mod nu numai a telefonului mobil, ci şi a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video (ex. tablete). Sancţiunea cu amendă va fi aplicată şi conducătorilor de vehicule pentru care nu este prevăzută obligativitatea deţinerii permisului de conducere (ex. biciclişti)”, informează un comunicat al MAI transmis vineri AGERPRES.

Textul proiectului este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul al MAI, din Piaţa Revoluţiei nr. 1A, din Bucureşti.

„Având în vedere gradul de pericol al faptei de a utiliza telefonul mobil sau orice alt dispozitiv mobil prevăzut cu funcţia de înregistrare ori redare text, foto sau video, în alte condiţii decât cele permise, a fost introdus un mecanism mai aspru de sancţionare pentru situaţia în care concomitent cu această faptă este încălcată o altă regulă privind circulaţia vehiculelor”, se arată în comunicat. Astfel, pe lângă amendă se va aplica sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru conducătorii de autovehicule.

De asemenea, proiectul prevede că noile modificări legislative vor intra în vigoare în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Pe perioada celor 60 de zile, Poliţia Rutieră din cadrul Poliţiei Române va desfăşura activităţi de informare a participanţilor la trafic cu privire la aceste modificări. AGERPRES/(AS – autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *