Magazinele din Grecia, redeschise pentru a se evita o nouă criză economică

Autorităţile din Grecia au decis redeschiderea magazinelor, astfel încât să se evite o nouă criză economică provocată de pandemia de coronavirus.Redeschiderea magazinelor se face în toate oraşele, cu mici excepţii precum Salonic sau Patras, iar clienţii vor fi obligaţi să respecte mai multe măsuri.Conform Agerpres, autorităţile au decis redeschiderea magazinelor în ciuda unei creşteri a numărului de infectări noi cu noul coronavirus. În oraşele amintite, Salonic şi Patras, încă nu se redeschid magazinele de teamă ca numărul infectărilor cu noul coronavirus să nu explodeze.Autorităţile din Grecia se bazează pe consum pentru a evita o nouă criză economică provocată de pandemia de coronavirus şi că ar putea duce ţara în recesiune. Totuşi, trebuie precizat că, înainte de a scoate banii din buzunar, clienţii magazinelor trebuie să-şi facă o programare valabilă doar trei ore şi vor putea face plăţi doar cu cardul.Nu este permisă prezenţa în magazin a unui număr mai mare de 20 de clienţi, iar reprezentanţii magazinelor trebuie să permită intrarea a câte unui client la o suprafaţă de 25 de metri pătraţi de spaţiu disponibil.În Grecia au fost impuse măsuri dure în privinţa magazinelor încă din noiembrie anul trecut. Acestea au făcut ca Grecia să încheie anul trecut cu un deficit de 8,2% şi să ajungă la o datorie de peste 200% din PIB.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*