Răzvan Lucescu a rămas șocat când a văzut ce a putut să îi ceară Mircea Lucescu imediat după infarctul suferit vineri

Dimineața zilei de vineri, 3 aprilie, a venit cu o nouă veste tristă dinspre Mircea Lucescu (80 de ani). Fostul selecționer al echipei naționale a suferit un infarct în spitalul Universitar din București cu puțin timp înainte de a fi externat, iar panica s-a răspândit imediat în rândul familiei și a celor apropiați. Andrei Vochin a oferit detalii din interiorul FRF despre cum s-au trăit veștile triste legate de „Il Luce”.

Andrei Vochin, detalii despre cum s-a trăit la FRF noul infarct suferit de Mircea Lucescu

Deși urma să fie externat, Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut în dimineața zilei de vineri, 3 aprilie, generând multă panică în sânul familiei sale. Norocul acestuia a fost că nu a apucat să părăsească spitalul, astfel că doctorii au putut interveni imediat pentru a aplica procedurile necesare unei astfel de probleme grave.

În același timp, la FRF, se desfășura ședința Comisiei Tehnice, în care se dezbăteau mai multe aspecte importante legate de echipele naționale. Andrei Vochin a povestit cu lux de amănunte cum au primit cei de acolo vestea noului infarct suferit de Mircea Lucescu, dar și ce a urmat imediat după.

„Nu am informații în plus față de cele pe care le oferă Spitalul în momentul acesta prin comunicate oficiale și cred că așa este cel mai bine. Există o țară întreagă interesată să afle lucrurile astea. Probabil că sunt foarte mulți care ar încerca să sune. Din ce înțeleg și cum e și normal, acolo mai sunt și alți pacienți care trebuie să beneficieze de tratamentul medical. Cel puțin, pentru mine, cred că este suficientă această comunicare a spitalului. Ceea ce s-a întâmplat ieri a fost cumva un al doilea șoc emoțional și pentru noi, pentru că știrea infarctului suferit a venit exact în timpul Comisiei Tehnice. La 10:30 a început Comisia Tehnică ieri. Am aflat chiar acolo. 

A venit mesajul imediat. Într-o primă fază, unul dintre membrii Comisiei Tehnice care au o legătură apropiată cu domnul Cîrstoiu, managerul Spitalului Municipal, a luat legătura, i-a răspuns imediat, i-a dat detalii despre ceea ce am aflat cu toții ulterior. Sunt momente dificile, și în primul rând pentru domnia sa, că trece prin astfel de cumpene. Duminica a avut colapsul în interiorul cantonamentului. Ieri, vineri, a avut din nou problema asta majoră. Din ce am înțeles a fost resuscitat și ieri. E un moment extrem de dificil și cu toții sperăm să se termine cu bine.

S-au sistat discuțiile pentru că ieri, în Comisia Tehnica, s-au discutat două lucruri importante. Primul, în ordinea importanței, a fost nominalizarea propunerilor pentru postul de selecționer, dar a mai fost încă o bucată importantă: analiza a ceea ce s-a întâmplat în fereastra asta internațională, pentru că am avut echipe de juniori care au fost implicate, echipe de tineret, echipa de U20, adică au fost vreo 5 selecționate care au avut acțiuni în perioada asta!”, a spus Andrei Vochin la FANATIK SUPERLIGA.

Primul gest al lui Mircea Lucescu după operația suferită din cauza infarctului

Mircea Lucescu a suferit o nouă operație din cauza infarctului suferit, având acum 5 stenturi și un defibrilator. Totuși, chiar și în aceste condiții delicate, fostul selecționer al României a avut o dorință expresă în momentul în care și-a revenit. Mai exact, el i-a cerut lui Răzvan Lucescu două bilete la finala Cupei Greciei, meci care le va aduce față în față pe PAOK și pe OFI Creta.

„Prima discuție pe care a avut-o a fost cu Răzvan Lucescu, a vorbit cu băiatul său și l-a șocat pe Răzvan. Bineînțeles că în situația în care era, i-a cerut două bilete la finala Cupei Greciei de la finalul lunii. Vrea să meargă neapărat să fie pe stadion. Îți dai seama că Răzvan a rămas cum a rămas… Mircea Lucescu nu poate să nu meargă pe stadion să fie alături de fiul său la această finală cu trofeul acesta. I-a cerut lui Răzvan două bilete la finala Cupei Greciei de la finalul lunii”, a precizat moderatorul Cristi Coste la FANATIK SUPERLIGA.

Lasă un comentariu