Laura Galea, artista școlită de profesori celebri la Londra

Facem cunoştinţă cu Laura Galea şi vă spunem de la început că artista a fost şcolită în Londra de profesori care au lucrat cu Rihanna, Tina Turner sau Adele! La 13 ani a luat primele lecţii de canto, iar odată cu lansarea pe piaţa muzicală i s-a îndeplinit un vis pe care îl avea din copilărie. Practic, muzica face parte din viaţa ei de când se ştie dar, ca să se numească un artist profesionist, a considerat că trebuie să se pregătească şi să studieze temeinic pentru acest mare moment. Acum, se mândreşte cu al doilea clip din carieră, cel pentru piesa Eoni. După mai bine de 11 ani de studii muzicale în România și la Londra, Laura Galea a lansat la finele lui 2020 primul său videoclip, pentru piesa “Nu e”. Un vis devenit realitate, după cum mărturisește tânăra artistă, pentru care anii de școală petrecuți la Londra au însemnat o experiență mai mult decât utilă pentru activitatea sa de acum. Laura a absolvit cursurile University of Westminster, specializarea Commercial Music Performance și vorbește cu mare încântare despre tot ce a învățat acolo: “Timpul petrecut la facultate și în Londra în general a contribuit la formarea mea ca om, dar și ca muzician. Am avut parte de profesori cu vaste cunoștințe în toate domeniile muzicale, de la teorie, la marketing, la live shows. Am avut foarte mare noroc să am parte de asemenea profesori, toți încercau să ne ajute să ne ridicăm la cele mai înalte standarde din industria pentru care ne pregăteam. Profesorul de muzicologie era un fenomen didactic. Putea să ne vorbească despre muzica românească a anilor 2000, iar imediat după trecea la muzica tradițională din Peru și apoi ne explica cum să producem muzică pe diverse software-uri”.Rihanna sau Tina Turner nu sunt nume străine de profesorii pe care Laura i-a avut la școală și de la care a învățat foarte multe: “Unul dintre profesorii din anul al treilea ne-a povestit că primul său job a fost să meargă în turneu cu nimeni alta decât Tina Turner. Cu ce rol? Acela de a cânta notele înalte ca backing vocalist. De la același profesor am aflat nivelul industriei de acolo când ne-a explicat cum a avut noroc că Rihanna a selectat o piesă la care contribuise și el”.Mai multe detalii despre Laura Galea, în materialul video.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*