La plajă sau la iarbă verde? Pe litoralul românesc nu-i nicio diferenţă: umbrelele şi şezlongurile sunt o amintire

Turist: La sfârşitul lui iunie, ar fi trebuit să fie plin sezon şi să apară viaţa.Turiştii care au ajuns la Mamaia au avut un şoc. Plaja recent lărgită cu 30 de hectare în urma unor lucrări ample de înnisipare e o dezamăgire pentru cei care sperau la o vacanţă aşa cum erau obişnuiţi.Zona de nord a staţiunii Mamaia, celebra zona a cluburilor este neamenajată și așa va rămâne pentru cel puțin următoarele trei săptămâni. Abia la 1 iulie, administratorii plajelor vor primi sectoarele și vor putea aduce facilități turiștilor. Pâna atunci, oamenii se gospodăresc cum pot, cei mai mulți și-au adus umbrelele de acasă.Întreagă plajă de aici din nordul stațiunii Mamaia este plină de scoici, însă ultimii 20 de metri sunt aproape imposibil de parcurs de către turiști pentru că trebuie să calce pe astfel de scoici. În noile condiţii, turiştii se gândesc de două ori înainte de a veni pe litoralul românesc.Iolanda Nanu, manager hotel 4 stele: Prima întrebare pe care mi-o pun turiștii este dacă plajă este amenajată. Am avut anulări din acest motiv.Teodora Nancu, șef recepţie: Dezamăgitor, sunt foarte speriaţi de tot drumul pe care îl au de parcurs până la apă.România are 82 kilometri de plaje de la Năvodari la Vama Veche, dar zona cea mai bătătorită de turişti este cea de la Mamaia şi Năvodari, care măsoară 7 kilometri. Facilităţi abia dacă sunt pe 2 kilometri. La doi paşi de Mamaia, buruienile şi-au făcut loc prin nisip şi au invadat plaja. Cei mai descurcăreţi, au reuşit să-şi facă loc pentru cearşaf.Turist: Eu am încercat sa mai smulg, să mai fac loc.Turistă: Arată urât, nici mie nu-mi place.În acest moment este în curs de extindere şi plaja de la Eforie Sud, însă abia peste 3 ani ne vom putea întinde şezlongurile pe ea. Până în anul 2023, România va câștiga 200 de hectare adăugate la 30 de km de litoral, totul după investiţii de aproape 1 miliard de euro.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*