Populația denumită “momârlani” locuiește în Valea Jiului, o regiune înconjurată de masivele muntoase Șureanu, Parâng, Vâlcan și Retezat. Estimările sugerează că există între 10.000 și 20.000 de momârlani în această zonă. Acești locuitori ai munților s-au dedicat creșterii animalelor de-a lungul generațiilor.
Maria Cocolan reprezintă un exemplu viu al rezilienței și al etosului de muncă specific momârlanilor. Ea continuă să gestioneze gospodăria sa, să aibă grijă de animale și să se pregătească pentru iernile aspre din aceste locuri izolate, aflate la capătul unui drum dificil printre munți și păduri.
Acești oameni ai munților s-au ocupat de creșterea animalelor de-a lungul mai multor generații, iar Maria, o femeie în vârstă respectată de cei mai tineri, nu a renunțat la gospodăria ei nici măcar pe măsură ce se apropie de venerabila vârstă de 100 de ani.
Bunica Maria, apropiindu-se de vârsta de 100 de ani, își trăiește zilele în munți, singură, dar fără să se plângă, obișnuită cu provocările vieții. Ea se descurcă singură cu toate treburile gospodărești și tot ceea ce atinge iese bine.
Bunicuța din munți muncește de parcă ar fi zece oameni.
La vârsta de 93 de ani, această femeie deosebit de harnică taie lemne, face curățenie, îngrijește casa, hrănește animalele și se ocupă de treburile gospodărești.
„Am crescut și am trăit în Jiet și Dalja (n.r. cătune din Valea Jiului, locuite în trecut de momârlani) și apoi m-am mutat aici, lângă Aninoasa. Am muncit poate mai mult decât un bărbat toată viața. Am cioplit, am lucrat în pădure, am crescut oi, vaci și cai. Când eram mai tânără, eram un bun negustor de cai. Am luat cai neastâmpărați și i-am îngrijit până i-am făcut buni, pe care apoi îi dădeam oamenilor. Am muncit mult în viața mea. Mi-a plăcut să merg la biserică. Acum, la 93 de ani, Dumnezeu mă ține în putere. Muncesc toată ziua și acum. Nu pot sta degeaba, oricum nu este cine să facă treaba în locul meu”, povestește Maria, conform zhd.ro.
Femeia relatează că soțul ei a murit acum 23 de ani, iar recent și-a înmormântat un fiu care a decedat la vârsta de 71 de ani.
Mormintele celor doi se află pe dealul din apropierea casei ei, alături de mormintele altor rude și ale unor vecini. Momârlanii obișnuiesc să-și îngroape morții aproape de gospodăriile lor, crezând că astfel amintirea lor va rămâne vie pentru mult timp.
„Fiecare familie își îngroapă morții în grădina cu pomi, pentru ca peste câțiva ani copacii să crească deasupra mormintelor”, explică etnologul Ion Vintilescu într-un studiu despre momârlani din 1937.
Vecinii o văd pe doamna Maria muncind zilnic prin curte. Taie lemne, mătură, hrănește câinele, se ocupă de o mică grădină și până recent, vara, cosea fânul crescut pe versantul abrupt la poalele casei sale vechi din lemn. Interiorul micilor încăperi din casa tradițională este decorat cu fotografii de familie și icoane. Biblia și câteva cărți bisericești îi țin companie Mariei, alături de pisici și câinele ei.
„Nu am făcut școală, dar am învățat să citesc umblând cu vacile pe dealuri. Mi-a plăcut să citesc Biblia, să învăț și să spun poezii, dar acum, la vârsta mea, îmi este mai greu. Citesc, dar cu ochelari. Am și eu o vârstă”, mai spune bunicuța.
