Ion Ștefan, la spital după ce a fost lovit de o macara. În ce stare se află fostul ministru al Dezvoltării

Fostul ministru al Dezvoltării Ion Ştefan a ajuns la spital, după ce a fost lovit de o macara.Deputatul a ajuns la secția UPU a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani, după ce o macara a căzut peste el. Potrivit Monitorul de Vrancea, liberalul ar fi suferit răni la cap, mâini și picioare şi este transportat cu elicopterul spre Floreasca din Capitală. Fostul ministru al Dezvoltării era conştient şi stabil din punct de vedere hemodinamic.Incidentul ar fi avut loc în incinta halei industriale, al cărei patron este.Deputatul Ionel Dancă a declarat pentru Mediafax că starea lui Ion Ștefan este stabilă, după accident, însă va fi dus la București, la Spitalul Floreasca. „A suferit un accident, este rănit, dar știu că starea este stabilă. Va fi dus la Spitalul Floreasca”, din București.Surse locale spun că Ion Ștefan se afla la o firmă din Focșani, unde este acționar, iar o piesă a unei macarale l-a lovit și fostul ministru a căzut de la cel puțin 3 metri înălțime.Fostul ministrul Dezvoltării din Guvernul Ludovic Orban, Ion Ştefan, a intrat în centrul atenţiei printr-un scandal. Acesta nu a plătit impozitele pentru o casă de 910 metri pătrați, în declarația lui de avere figurând că având 524.La alegerile locale din 2016 a candidat pentru funcţia de primar al Municipiului Focşani, obţinând 32,7% din voturile exprimate. Potrivit declarației de avere, a acordat două împrumuturi în valoare totală de 1,4 milioane lei pentru campania electorală a PNL. Are venituri importante din dividende la un grup de firme care se ocupă cu ambalajele din material plastic. A absolvit I.M.C. Constanţa, specializarea inginer electromecanic. A fost director general al SC Balcanic Prod SRL. Este membru al CJEX PNL Vrancea.Potrivit declarației de avere, deține trei terenuri intravilane în Vrancea, și două agricole. Are și două case, de 130 mp, într-o comună din Iași, și de 910 mp, în Focșani. În ceea ce privește imobilul din Focșani, spunea anul trecut că nu recomandă tinerilor casă atât de mare.Totodată, este asociat în firmele Balcanic Prod SRL, Balcanic BOPP SRL și Balcanic Stretch SRL, toate din Focșani. De la Balcanic Prod a obținut dividende de 4,9 milioane lei (sumă neridicată) și 35.000 lei ridicată, de la Balcanic BOPP 1,003 milioane lei (sumă neridicată), iar de la Balcanic Stretch 55.947 lei (sumă neridicată) și 66.500 lei ridicată. Balcanic are ca obiect de activitate fabricarea articolelor de ambalaj din material plastic.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*