Incident grav într-o şcoală din Bucureşti: Un copil de opt ani a ajuns la spital, după ce un dulap a căzut pe el. Ministrul Educaţiei anunţă o anchetă

Incidentul s-a produs luni la Școala nr. 206 din Drumul Taberei, înainte de începerea cursurilor. Învăţătoarea se afla în apropiere în momentul accidentului.Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar, elevul a intrat în sala de clasă, iar învățătoarea era în dreptul ușii. În acel moment, dulapul a căzut peste piciorul elevului, au anunțat autoritățile.A fost solicitat serviciul de ambulanță, iar mama este cu copilul, au precizat reprezentanții ISMB.Deşi autorităţile spun că dulapul i-a căzut peste picior elevului, cei de la ambulanţă au precizat că băiatul era conștient când a fost preluat, ușor somnolent şi că are traumatisme cranian și toracic.Şi medicii de la Grigore Alexandrescu au confirmat diagnosticul. “Băiețel de 8 ani, se prezintă cu un traumatism cranian mediu, fractură ambele oase antebraț dreapta. Este conștient, ușor somnolent. Va rămâne internat pe secția de neurochirurgie”.Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că va fi realizată o anchetă în acest caz.“Evident că trebuie să fie o cercetare, dincolo de cercetarea internă pe care trebuie să o facă Inspectoratul Şcolar al municipiului Bucureşti există o cercetare făcută de organele de poliţie. Obligatoriu!. Astfel de lucruri trebuie să fie clarificate pentru a vedea în responsabilitatea cui se găsesc aceste lucruri de ordin administrativ care de multe ori nu beneficiază de atenţia cuvenită, să se aplice sancţiunile de rigoare în aşa fel încât să nu se mai repete astfel de situaţii”, a transmis Cîmpeanu.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*