Imagini şocante într-un spital din Constanţa. Pacienţi COVID stau pe jos, pe holuri, înveliți cu cearșafuri VIDEO

Ion Duțescu, pacientul care a făcut publice imaginile din spitalul COVID, a povestit clipele de groază prin care a trecut în timp ce era internat în Spitalul Judeţean Constanţa.

„Eu am fost internat pe data de 19 spre 20 noiembrie 2020. Am avut o criză abdominală și mi s-a pus diagnosticul de pancreatită acută. În timpul spitalizării am văzut ceva inimaginabil din partea personalului, mai ales din partea asistentelor. Pacientul care avea hemoragie abdominală venise cu o seară înainte la urgență (…) dar a fost trimis înapoi acasă, iar a doua zi a venit înapoi în stare de leșin, cu salvarea. A fost internat în salon cu mine. Omul avea hemoragie, pierduse foarte mult sânge și a făcut stop. Dacă nu eram eu să anunț să vină să îl resusciteze probabil că omul deceda. Pe lângă asta, a venit într-un târziu o asistentă și i-a pus o perfuzie cu sânge doarece pierduse foarte mult, după care a plecat. Perfuzia s-a oprit. Eu eram și eu în perfuzie ca urmare a tratamentului pe care mi-l dăduse. Am așteptat o jumătate de oră, omul era inconștient în pat, nimeni nu a venit. Până la urmă m-am sculat din pat și m-am dus eu (…), am strigat să vină. Au venit, au reglat ce au reglat acolo, după 10 minute s-a oprit iar. Am mai așteptat, m-am dus din nou. Mi-au spus (asistentele – n.r.) să îmi văd de treaba mea că m-am găsit eu mai deștept, că nu am eu treabă cu pacientul. Păi bine, doamnă, am zis, pot să stau eu să văd cum omul moare? …”, a povestit Ion Duțescu, pentru Realitatea Plus.Alte ArticoleSTS a făcut publice datele cu privire la vaccinarea antiCOVID. …Aproape trei milioane de oameni au murit din cauza infecţiei …Bilanț vaccinare 20 martie 2021. Peste 50.000 de persoane imunizate …

Citeşte şi: Familia unei paciente moarte în Spitalul Constanţa face acuzații grave: Au lăsat-o ore bune fără apă, îi aruncau mâncarea pe jos, apoi i-o puneau în faţă

Managerul Spitalului Judeţean Constanţa, Dr. Ioan Tiberiu Tofolean, a anunţat că luni va demara o anchetă pentru a se stabili dacă înregistrarea a fost făcută în spitalul pe care îl conduce şi dacă da, ce s-a întâmplat exact.

„Imaginile sunt emoționante. Lucrurile sunt filmate acum 4 luni, nu știm în ce secție, nu știm dacă sunt la noi în spital. Dacă se întâmplă astfel de lucruri, îi rog pe pacienți să ne aducă la cunoștință imediat. E foarte greu acum, după 4 luni, să vedem ce s-a întâmplat. Evident că vom începe o anchetă de luni”, a spus Tiberiu Tofolean.

Pe de altă parte, managerul spitalului spune că „numărul personalului medical este foarte redus”, dar că nu se înghesuie nimeni să se angajaze în spitale în această perioadă.

„La 75 de bolnavi în tura de noapte este o asistentă. Am vrut să angajăm. Când am spus că e vorba de bolnavi Covid, din 17 candidați au rămas doar 3”, a mai spus managerul Spitalului Judeţean Constanţa.

Citeşte şi: Pacientul ars din Constanţa a ajuns în Belgia. Medicii au descoperit că este infectat cu trei bacterii

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*