Iancu Sterp, anunț important cu doar o zi înainte de nuntă! Fratele lui Culiță a vrut ca toți…

Fratele mai mic al lui Culiță Sterp, Iancu, a dorit să transmită un mesaj important pentru invitați, cu doar o zi înainte de nunta sa.

Familia Sterp se pregătește pentru o sărbătoare deosebită! Duminică, pe 27 octombrie, Iancu își va uni destinul cu aleasa sa, Denisa. Cu toate că pregătirile sunt aproape finalizate, cei doi miri au realizat că au făcut o greșeală pe invitațiile de nuntă, unde a fost trecută o adresă greșită pentru biserica în care va avea loc cununia religioasă.

Pentru a clarifica situația, Iancu a publicat un mesaj video în care a precizat că nuntașii sunt așteptați la Biserica din Hațeg, nu la cea indicată inițial în invitațiile electronice.

„Salutare tuturor! Acest mesaj este pentru cei care vor veni la nunta mea. Dragi invitați, în invitațiile trimise electronic s-a strecurat o greșeală în legătură cu locația bisericii. Cununia va avea loc la Biserica din Hațeg. Pentru cei care vor participa la ceremonia de zi, vă aștept la ora 12:30 acasă la mine, la ora 14:30 la Denisa și, la 15:30, la biserică în Hațeg. Petrecerea începe la ora 18:00 la sală. Sper să reușiți toți să vedeți acest mesaj și să ne revedem mâine!”, a transmis Iancu pe rețelele de socializare.

Mama lui Iancu, emoționată să fie din nou soacră

Înaintea marelui eveniment, mama lui Iancu, cunoscută drept Mama Geta, și-a exprimat entuziasmul și emoțiile. Ea a povestit că ziua nunții fiului său va fi marcată de momente speciale și surprize muzicale, avându-l chiar pe Culiță, fratele lui Iancu, printre cei care vor cânta la petrecere.

„Mă simt în al nouălea cer, de parcă aș fi eu mireasa. Am trăit să-mi văd toți copiii căsătoriți și asta îmi aduce o mare împlinire. Aștept cu atâta emoție nunta lui Iancu. Îi organizăm o sărbătoare cu 400 de invitați, iar curtea va răsuna de muzică. Va cânta și Culiță, iar surprizele nu se opresc aici!”, a declarat Mama Geta.

Lasă un comentariu