Haos în pandemie. Germania renunţă brusc la carantina de Paşte, Angela Merkel a convocat de urgenţă negocieri cu şefii landurilor

Angela Merkel şi cei 16 miniştri-preşedinţi ai landurilor, care au decis acest dispozitiv în noaptea de luni spre marţi, după mai bine de 12 ore de negocieri, urmează să se reîntâlnească miercuri în vederea unor noi negocieri, potrivit The Independent.

Cancelarul Germaniei a convocat din scurt aceste noi negocieri.Alte ArticoleLovitură de teatru, Hong Kong şi Macao au suspendat vaccinările …Record de morţi de Covid în Brazilia, peste 3.200 într-o singură …Irlanda impune carantină obligatorie la hotel. Cazarea costă …

Citeşte şi Regulă obligatorie la intrarea în Germania. Toţi călătorii sunt obligaţi să prezinte un test PCR negativ, indiferent dacă au făcut sau nu vaccinul anti-Covid

„Ideea unor restricţii severe de Paşte a fost creată cu cele mai bune intenţii„, a spus cancelarul, adăugând însă că planul a fost pripit şi nu ar putea fi pus în aplicare într-un timp atât de scurt. „Această greşeală îmi aparţine doar mie„, a mai declarat Merkel. Guvernul său prevăzuse pentru perioada sărbătorilor pascale închiderea tuturor magazinelor şi desfăşurarea slujbelor religioase exclusiv online, au indicat miercuri surse guvernamentale.

Angela Merkel şi liderii celor 16 landuri, care au decis luni aceste măsuri după mai bine de 12 ore de discuţii, se reunesc miercuri, de la ora 11:00 GMT, pentru o nouă şedinţă de negocieri, convocată în ultimul moment de cancelar.

Citeşte şi Germania intră în LOCKDOWN în perioada Paştelui catolic şi protestant. Angela Merkel: „Situaţia este gravă!”

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*