Germania şi Franţa susţin suveranitatea Ucrainei, pe fondul rapoartelor care indică că de-a lungul frontierei s-ar afla concentrate mai multe trupe militare ruse

Germania şi Franţa sunt mediatori în conflictul dintre Rusia şi Ucraina. Cele două state membre ale Uniunii Europene au cerut părţilor implicate în conflict să respecte tratatul de încetare al focului. Un acord a fost semnat în luna iulie a anului trecut, dar este încălcat în repetate rânduri.Germania şi Franţa au lansat sâmbătă o declaraţie comună prin care îşi exprimă îngrijorarea cu privire la încălcarea acordului de încetare a focului din estul Ucrainei. Rapoartele indică faptul că de-a lungul frontierei dintre cele două state s-ar afla concentrate mai multe trupe militare ruse.”Urmărim îndeaproape situaţia, în special mişcările trupelor ruseşti, şi facem apel la părţile implicate să îşi exercite reţinerea şi să lucreze în direcţia remedierii imediate a tensiunilor”, au declarat Biroul german de externe şi Ministerul francez de externe.Berlinul şi Parisul şi-au reafirmat “‘sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, întrucât Kievul a acuzat Rusia de faptul că a comasat mii de soldaţi în zona frontierelor comune, precum şi în peninsula Crimeea, relatează Deutsche Welle.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*