Germania, măsuri mai dure: Test PCR negativ pentru toți călătorii, chiar dacă vin dintr-o zonă fără risc

Măsuri înăsprite în Germania la intrarea în țară: Toți cei care trebuie să călătorească acolo sunt obligați să prezinte teste PCR cu rezultate negative, chiar dacă vin dintr-o zonă care nu este considerată de risc.Decizia a fost luată de cancelarul Angela Merkel şi liderii regionali după o reuniune de peste 11 ore, în urma căreia au fost înăsprite și restricţiile ce vizează viaţa publică şi activitatea economică în contextul celui de-al treilea val pandemic. Astfel, măsura “obligativității generale” de realizare a unui test la întoarcerea în ţară o înlocuieşte pe cea anterioară, care se referea doar la zonele de risc şi care prevedeau un test PCR şi o perioadă de carantină. “Descurajăm orice călătorie în exterior, în general orice călătorie dacă nu este strict necesară”, a declarat Angela Merkel.Companiile aeriene au fost deja informate, iar detaliile urmează să fie stabilite ulterior. Totodată, guvernul german a decis luni să prelungească un lockdown parțial până la jumătatea lunii aprilie. Deși negocierile privind menţinerea restricţiilor au fost dificile iar discuţiile continuă, pare certă o prelungire a lockdown-ului până pe 18 aprilie, potrivit The Guardian. Sub amenințarea ratelor de infectare tot mai mari, Germania prelungește lockdown-ul parțial până la 18 aprilie, anulând planurile de relaxare a restricțiilor. Luni, într-o videoconferință, cancelarul german, Angela Merkel, și șefii celor 16 state federale germane au convenit să pună frână de urgență la o ieșire din lockdown, promisă în urmă cu trei săptămâni.Cu noile variante de Covid-19 care determină o creștere accentuată a ratelor de infectare și doar 9% din populația vaccinată până acum, politicienii se tem că spitalele ar putea fi copleșite până în aprilie, dacă guvernul nu ia măsuri pentru a reduce răspândirea virusului.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*