George Simion a răbufnit: Nu este normal ca Marcel Ciolacu să spună că PSD şi AUR negociază

George Simion a răbufnit. Totodată, acesta spune că AUR aşteaptă toate partidele interesate la discuţii, care vor fi publice.

George Simion a răbufnit: Nu este normal ca Marcel Ciolacu să spună că PSD şi AUR negociazăAlte ArticoleMarcel Ciolacu: Măsluirea cu premeditare a datelor pandemiei …Ludovic Orban reacţionează în scandalul cifrelor măsluite: …Scandal uriaş în Parlament! Doi deputaţi, la un pas de bătaie …

„Aseară, la postul naţional de televiziune, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că a purtat negocieri şi discuţii cu AUR legate de o viitoare moţiune de cenzură. Aceste negocieri nu au avut loc niciodată, nici discuţii între PSD şi AUR legate de moţiunea de cenzură. În primul rând, suntem foarte deranjaţi că se fac afirmaţii în spaţiu public care nu sunt adevărate. Nu este normal ca domnul Marcel Ciolacu să spună că PSD şi AUR negociază cu privire la această moţiune de cenzură, când aceste negocieri nu au loc.

Poziţia noastră faţă de arcul guvernamental este bine cunoscută, AUR este în opoziţie faţă de această struţo-cămilă care ne conduce şi AUR doreşte plecarea cât mai rapidă a acestui Guvern prin toate mijloacele democratice.

Aşteptăm toate partidele interesate să poarte discuţii cu noi, ele vor fi publice, transparente, dar să nu încerce cineva să ne pună în atelajul PSD, pentru că nu suntem căţeii nimănui şi nu pentru asta ne-au trimis românii în Parlament. Da, Guvernul Cîţu trebuie să plece”, a precizat Simion la o conferinţă de presă, citat de Agerpres.

George Simion: Continuarea vaccinării cu AstraZeneca este un atentat la siguranța românilor

George Simion a susţinut că decizia autorităților de a continua vaccinarea cu AstraZeneca este ”un atentat la siguranța românilor” și l-a criticat pe președintele Klaus Iohannis că ar ”persista în eroare” în timp ce 15 țări europene au decis suspendarea vaccinării cu AstraZeneca. Simion a mai spus că va vota moțiunea de cenzură anunțată de liderul PSD, Marcel Ciolacu, pentru această sesiune parlamentară.

„Parcă suntem într-un film prost care nu se mai termină. Văzându-l pe domnul Iohannis, parcă ne-am întors în  2020 la început. Toate aceste metode așa-zis științifice și-au dovedit eșecul. Românii au respectat măsurile de precauție, au fost disciplinați și cu toate acestea au luat virusul. Să persiști în eroare când 15 țări au suspendat AstraZeneca și să spui că beneficiile sunt mai mari ca riscurile. De unde știe? Sunt 15 țări din Europa care își protejează populația. Este un atentat la siguranța românilor să continui. De unde știe domnul Iohannis? I-a șoptit o păsărea?

Klaus Iohannis are guvernarea în mână, are și PSD-ul în mână. Vedem această stare de alertă care se continuă lună după lună în ciuda democrației. Suntem singurii care ne-am împotrivit acestei stări de alertă și o vom face în continuare. Ne trezim că suntem numiți teroriști că punem la îndoială anumite lucruri.”, a spus Simion.

Citeşte şi: Protest AUR la Ministerul Energiei. George Simion şi zeci de parlamentari vor discuţii urgente cu Virgil Popescu. „Au promis. Dumnealui e populist” 

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*