Gelu Puiu a explicat de ce a demisionat. Secretarul de stat a fost filmat în timp ce şantaja directorii Romsilva!

Gelu Puiu a explicat de ce a demisionat. Acesta este de părere că a reuşit să finalizeze un sistem unic în Europa.

Gelu Puiu a explicat de ce a demisionat. Secretarul de stat a fost filmat în timp ce şantaja directorii Romsilva!Alte ArticoleDiana Şoşoacă: „Poliţiştii primesc bonusuri la salariu …USR PLUS l-a uitat deja pe Vlad Voiculescu: Partidul propune …Ludovic Orban anunţă acordul în coaliţie: „Cei care …

Este vorba desăre SUMAL 2.0, pentru monitorizarea tăierilor ilegale de arbori, dar şi că a supravegheat atent alocarea fondurilor necesare sectorului silvic.

”Mi-am dat astăzi demisia din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, după aproape doi ani de activitate. În nume personal consider că am reuşit să finalizez un sistem unic în Europa: SUMAL 2.0 – sistemul informatic prin care se oferă transparenţă, iar orice activitate din pădure este atent controlată şi digitalizată. Avem astăzi un instrument de monitorizare prin care cei certaţi cu legea, cei care recurg la tăieri ilegale pot fi identificaţi cu uşurinţă şi pedepsiţi pentru faptele lor. Totodată, Codul Silvic este un alt instrument prin care am înăsprit pedepsele pentru cei care ocolesc legea.

Consider că am supravegheat atent alocarea fondurilor necesare sectorului silvic, printre care realizarea perdelelor forestiere, de care avem atâta nevoie, şi totodată campaniile de împădurire pe care le-am derulat în România”, scrie fostul secretar de stat pe Facebook.

El dă asigurări că este şi rămâne ”un om care îşi dedică viaţa silviculturii”.

”Am decis să îmi dau demisia considerând că este un gest de onoare, de transparenţă. Mulţumesc tuturor celor care au avut deschidere în implementarea SUMAL 2.0, tuturor celor care au fost şi sunt alături de mine, precum şi celor care cred cu tărie că domeniul silvic are oameni competenţi şi gata să acţioneze pentru a demonstra că există corectitudine la nivel naţional”, conchide fostul secretar de stat.

Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, că secretarul de stat Gelu Puiu de la Ministerul Mediului a demisionat şi că i-a acceptat demisia.

Recorder a difuzat mai multe înregistrări în care Gelu Puiu afirma că a schimbat peste 20 de şefi de direcţii silvice din toată ţara după ce îi ameninţa cu o serie de controale în urma cărora sigur vor fi descoperite nereguli.

Gelu Puiu a fost numit secretar de stat în decembrie 2019, de fostul ministru al Mediului Costel Alexe.

Citeşte şi: Gelu Puiu, secretar de stat în Ministerul Mediului: Suprafaţa terenurilor împădurite din România creşte de la an la an. În momentul de faţă, avem 7.037.607 hectare împădurite 

 

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*