Franţa va introduce o taxă pentru giganţii din domeniul digital în 2019, în lipsa unui acord european

Ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, a declarat joi că Franţa va introduce „începând din 2019” o taxă naţională pentru giganţii din domeniul digital, dacă discuţiile care se poartă în prezent la nivel european pentru o mai bună taxare a giganţilor Internetului nu vor ajunge la un rezultat, informează Reuters şi AFP.

Propunerea dezbătută în prezent a fost prezentată în luna martie de Comisia Europeană şi vizează în principal giganţii americani ai Internetului: Google, Apple, Facebook şi Amazon, reuniţi sub acronimul GAFA. Propunerea vizează introducerea rapidă a unei taxe de 3% pe veniturile generate de aceste companii din anumite activităţi (publicitate sau revânzarea datelor personale), până când va fi negociată o soluţie la scară mondială în cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD).

„Am obţinut ieri un acord cu vice-cancelarul german cu privire la acest subiect şi mi-am dat răgaz până în luna martie pentru a ajunge la un acord la nivel european cu privire la giganţii din domeniul digital”, a declarat Bruno Le Maire pentru postul de televiziune France 2. În cazul în care negocierile vor eşua „o vom face la nivel naţional, începând din 2019. Îi vom taxa pe giganţii digitali dacă statele europene nu îşi asumă responsabilitatea”, a adăugat Le Maire.

Franţa, ţară care se află la originea acestei iniţiative, spera că până la finele acestui an va fi adoptată o directivă europeană cu privire la taxarea GAFA. Însă unele state membre UE se opun acestui proiect, în special Irlanda, unde mai mulţi giganţi din domeniul internetului şi-au înfiinţat cartierul general european.

În încercarea de a se ajunge totuşi la un acord, Parisul a propus marţi Berlinului o versiune mai modestă a proiectului, în ideea adoptării unei directive europene cel mai târziu în luna martie 2019, pentru o intrare în vigoare în 2021. Această nouă propunere ar reduce considerabil amploarea taxării comparativ cu ce ce era prevăzut în proiectul Comisiei, în condiţiile în care s-ar concentra doar pe taxarea veniturilor obţinute din vânzarea de publicitate online, adică va viza doar Google şi Facebook.

Pentru o directivă europeană este nevoie de sprijinul tuturor statelor membre UE. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *