FMI anunţă că economia României va creşte cu 6% în 2021. Reacţia lui Cîţu: “Veşti fantastice pentru toţi românii”

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au previzuni în creştere, faţă de toamna anului trecut, vizavi de modul în care ar putea evolua economia României în acest an. Astfel, dacă în toamna anului trecut estimau că România înregistreată, în 2021, o creştere economică de 4,6%, specialiştii FMI sunt, acum, mult mai optimişti în legătura cu creşterea economică a României din acest an. Astfel, cei de la Fondul Monetar Internaţional estimează că România poate încheia anul cu o creştere economică de 6%, iar anul viitor am putea avea o nouă creştere economică de circa 4,8%. Cifrele sunt spectaculoase, dacă ne gândim că, pentru Uniunea Europeană, este prevăzută o creştere economică de numai 4,4% în acest an. În plus, trebuie remarcat că specialiştii Fondului Monetar Internaţional se aşteaptă ca România să aibă, în acest an, a doua cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, după Spania.Florin Cîţu, premierul României, a oferit o reacţie, după ce reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional au făcut publice aceste cifre. Astfel, Cîţu s-a declarat încântat de faptul că “FMI are încredere în Guvernul României și estimează o creștere economică semnificativă mai mare pentru România. Previziunile FMI arată o creștere economică substanțială de 6% a PIB în 2021, a doua cea mai mare creștere din Uniunea Europeană”.De asemenea, Florin Cîţu a ţinut să mai precizeze că “veştile sunt fantastice pentru toţi românii”, dar şi că “luăm cele mai bune măsuri pentru economie și acest lucru se vede. Am reușit să stabilizăm economia și să reducem la maximum impactul crizei asupra economiei noastre. Economia României se află pe o direcție de creștere economică sustenabilă și nimeni, niciodată, nu va mai putea să schimbe acest lucru”.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*