Filmul scandalului de la filiala PNL Timişoara. Liberalii și-au împărțit pumni și picioare, s-au îmbrâncit şi s-au jignit: “E furt!”

Circulara n-a ajuns şi la filiala PNL Timişoara, aşa că liberalii de-acolo au pus de-un festival al pumnilor. Taberele pro-Cîţu şi pro-Orban şi-au împărţit pumni şi picioare, s-au îmbrâncit şi s-au jignit mai ceva ca la o răfuială în faţa blocului. Până n-a venit poliţia nu s-au potolit. Liberalii din Timişoara ar fi trebuit să îşi aleagă noul şef. Este a doua încercare, după ce prima tură, câştigată de susţinătorul lui Orban, a fost invalidată tot cu circ. Azi, runda a doua: când au ajuns în faţa mall-ului unde a avut loc scrutinul, zeci de liberali din tabăra lui Orban s-au trezit că n-au voie să intre. Motivul: n-au brăţară de acces. Mai grav, tabăra pro-Orban susţine că 320 de liberali cu drept de vot ai organizaţiei au fost pur şi simplu şterşi de pe liste. Raul Ambruş, membru PNL: Colegii au rugat să fie repuşi pe convocator pentru a-şi exercita dreptul la vot.N-a mers cu frumosul. Oricât i-au fugărit, agenţii de pază ai mallului şi cei ai PNL n-au făcut faţă valului de liberali nervoşi, care au rupt gardurile şi au dat din coate până au ajuns în sala de conferinţă. Aici, stupoare! Candidatul preşedintelui PNL a rupt convocatorul de alegeri. Scrutinul a mers înainte doar cu cei de pe lista aprobată, majoritatea din tabăra lui Cîţu. Cursa între candidatul lui Orban, deputatul Claudiu Chira, şi candidatul premierului, viceprimarul Timişoarei Cosmin Tabără.Raul Ambruş, membru PNL: Nu cred că se mai pune problema de corectitudine.După câteva ore, e anunţat câştigătorul, susţinătorul lui Cîţu. Preşedintele PNL a condamnat încălcările grosolane ale democrației interne şi a dat de înţeles că va invalida scrutinul. O intervenţie tardivă, după ce chiar de la vârf a fost întreţinută atmosfera tensionată din teritoriu prin declaraţii din ce în ce mai belicoase. Florin Cîţu, candidat șefia PNL: Atunci când îţi pui oamenii să spună că cei care au altă opinie sunt lichele asta e dictatură! Ludovic Orban, preşedintele PN: Preşedintele PNL a fost lăsat singur la negocierile pentru această coaliţie.Cine deţine şefia filialelor de judeţ şi de oraş, teoretic, controlează şi votul delegaţilor care vor decide cine e viitorul şef al PNL. Deocamdată, balanţa înclină în favoarea premierului, cu 22 de organizaţii de partea lui, în timp ce Orban are 17.Un lucru e cert, când PNL îi dă bătaie la alegeri, PSD câştigă. Şeful social-democraţilor i-a pus azi la zid pe reprezentanţii celui mai vechi partid din România, care au ajuns să se bată, la propriu, pe voturi.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*