Falşii stomatologi care ar fi mutilat sute de persoane, plasaţi sub control judiciar. Explicația anchetatorilor

Cei doi falşi stomatologi au fost lăsaţi în libertate, sub control judiciar. La câţiva ani de când au făcut primele reclamaţii, pacienţii încep să spere că li se va face dreptate. Anchetatorii se justifică spunând că le-a fost greu să adune probe.Doar 24 de ore au stat în arest falşii stomatologi. În cazul lor s-a decis control judiciar pentru 60 de zile.Adelina, victimă: Am luptat foarte mult să se facă dreptate, iar acum lucrurile poate se aşează. Ea e Adelina, una dintre victime. În urmă cu trei ani, a avut nevoie de o intervenţie care ţine de ABC-ul medicinei stomatologice: îndreptarea dinţilor. Cum a fost tratată?Adelina, victimă: Pur şi simplu a început să îmi omoare nervii la dinţii sănătoşi. Soţul dânsei mă ţinea de cap şi dânsa trăgea. Simţeam foarte mari pulsaţii în cap. Doamna doctor a văzut că pur şi simplu îmi era rău în cabinet, m-a lăsat întinsă pe scaun.Nouă mii de lei a plătit pentru tratamentul care a lăsat-o cu sechele.Adelina, victimă: Am făcut infecţie pe cerul gurii. Am fost operată ca să îmi scoată infecţia. Mi-a scos măsele sănătoase. Nu puteam nici apă să mai beau sau să mănânc. Eram atât de umflată la faţă încât nici nu puteam să vorbesc.Ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte. Femeia a făcut plângere la Colegiul Medicilor Stomatologi. Şi a aflat că, de fapt…Silviu Pituru, preşedinte Colegiul Medicilor Stomatologi: Această doamnă doctor practica fără drept de liberă practică. Deja acţiunile ei se încadrau în zona penală. De aceea s-a şi trimis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3.Însă procurorii au avut nevoie de trei ani pentru a trece la acţiuni concrete. Motivul?Cătălina Sântion, procuror Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3: Probatoriul a fost foarte greu de administrat. De fapt, acest dosar este rezultatul reunirii a trei dosare, printre care şi cel din 2018. În prima sesizare, probele strânse nu au fost suficiente.Iniţial, dentista rămăsese fără drept de liberă practică în 2011, pentru că nu plătise cotizaţia către Colegiul Medicilor Stomatologi. Iar apoi…Silviu Pituru, preşedinte Colegiul Medicilor Stomatologi: În 2017 a fost radiată pentru întreruperea exercitării profesiei pe o durată mai mare de cinci ani, care atrăgea pierderea calităţii de membru.Asta nu a oprit-o să trateze sute de pacienţi pe ascuns. A ajutat-o soţul ei care, potrivit unor surse, ar avea doar opt clase. Cei doi soţi sunt acuzaţi de înşelăciune, vătămare corporală din culpă şi fals material în înscrisuri oficiale.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*