Evazioniştii scapă doar cu amendă dacă achită integral prejudiciul stabilit la cel mult 100.000 de euro

Klaus Iohannis, preşedintele României, a promulgat, vineri, legea prin care evazioniştii scapă doar cu amendă dacă achită integral prejudiciul produs.Este, practic, un act normativ care vine în modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi îi vizează pe evazioniştii care produc un prejudiciu de până la 100.000 de euro.Culmea este că actul normativ a fost propus de un personaj extrem de controversat, Cătălin Rădulescu, fost deputat al Partidului Social Democrat. Conform news.ro, actul normativ prevede că „dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte”.Actul normativ a fost contestat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Curtea Constituţională, însă judecătorii de la Curtea Constituţională au decis, pe 17 februarie, că actul normativ este constituţional, chiar dacă, între timp, proiectul a fost contestat inclusiv de Guvern şi de Avocatul Poporului.Sursa amintită precizează că “Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea art. 10 din Legea 241/2005, în sensul instituirii unor măsuri care au ca scop facilitarea recuperării prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunilor, precum şi evitarea efectuării de cheltuieli cu detenţia condamnatului.Astfel, la art. 8, alin. (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins: „Art.8. – (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat, ori compensări datorate bugetului general consolidat”, potrivit raportului favorabil cu amendamente admise al Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.„(2) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amendă asocierea în vederea săvârşirii faptei prevăzute la alin (1)”, mai arată sursa menţionată.De asemenea, constituie infracţiuni de evaziune fiscală şi se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani şi interzicerea unor drepturi, sau cu amenda, următoarele fapte săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale: „a) ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile;b) omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile sau în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate;c) evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale sau evidenţierea altor operaţiuni fictive;d) alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau alte mijloace de stocare a datelor;e) executarea de evidenţe contabile duble, folosind înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor; f) sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă sau declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate;g)substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală”, potrivit raportului Comisiei juridice.Totodată, la art. 10, alin. (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda”, conform sursei citate.Au mai fost introduse două noi alineate la articolul 10 care arată că „în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările şi completările ulterioare”.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*