Erupția Vezuviului, acum 2000 de ani, a ucis toată populația din Pompei în doar 15 minute

Erupția Vezuviului, acum 2000 de ani, a ucis toată populația din Pompei în numai 15 minute. Majoritatea oamenilor au murit asfixiați de gazele emanate de vulcan, este concluzia unui studiu, citat de The Guardian.Norul uriaș de cenușă și gazele eliberate după erupția vulcanului Vezuviu în 79 d.Hr au avut nevoie de 15 minute pentru a-i ucide pe locuitorii din Pompei, indică studiul, citat de The Guardian. Cei aproximativ 2.000 de oameni care au murit în vechiul oraș roman după ce nu au mai putut fugi nu au fost îngropați de lavă, ci mai degrabă asfixiați de gaze și cenușă și acoperiți ulterior în resturi vulcanice.Studiul, efectuat de cercetătorii de la Departamentul de Științe ale Pământului și Geo-mediului al Universității din Bari, în colaborare cu Institutul Național de Geofizică și Vulcanologie (INGV) și British Geological Survey din Edinburgh, a dezvăluit durata așa-numitului flux piroclastic, un amestec dens, rapid în mișcare, de bucăți de lavă solidificate, cenușă vulcanică și gaze fierbinți care au lovit orașul antic roman la câteva minute după erupția vulcanului.Norul letal avea „o temperatură de peste 100 de grade și era compus din CO2, cloruri, particule de cenușă incandescentă și sticlă vulcanică”, a declarat Roberto Isaia, cercetător principal al Observatorului Vezuviu de la INGV. „Obiectivul lucrării a fost de a dezvolta un model care să încerce să înțeleagă și să cuantifice impactul fluxurilor piroclastice asupra zonei locuite din Pompei, la aproximativ 10 km de Vezuviu”, a adăugat el.Studiul confirmă faptul că locuitorii nu au putut scăpa, iar majoritatea celor care au murit s-au sufocat în casele și paturile lor sau pe străzile și piețele orașului. Modelul lui Isaia estimează că gazele, cenușa și particulele vulcanice ar fi înghițit orașul între 10 și 20 de minute. „Cele 15 minute într-un nor infernal trebuie să fi fost interminabile pentru locuitori. Nu și-ar fi putut imagina ce se întâmplă. Au trăit cu cutremure, dar nu cu erupții, așa că au fost luați prin surprindere și măturați de acel nor incandescent de cenușă ”, a spus Roberto Isaia.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*