Din păcate este adevărat. Medicii tocmai ne-au anunțat. E vorba de Mircea Lucescu

Mircea Lucescu, selecționerul echipei naționale de fotbal a României, este internat de luni la Spitalul Universitar din București. Ideea inițială a fost ca Lucescu să iasă din spital joi sau vineri, dar de ultimă oră, medicii au decis să-l țină sub observație și în weekend, cel puțin până luni.

După externare, Mircea Lucescu va efectua, de această dată în străinătate, investigații suplimentare privind starea lui generală de sănătate.

Tabloul complet a fost prezentat de Ovidiu Ioanițoaia, directorul GSP și apropiat al lui Mircea Lucescu, prieten cu acesta de câteva decenii.

Ovidiu Ioanițoaia, informații de ultimă oră despre Mircea Lucescu: „Astăzi, medicii au decis să-l mai țină internat”

„E bine că mă întrebi, ca să mai punem nițel stop valului de exagerări, cum că urmează să fie transportat, cum că ar fi cu masca de oxigen pe figură, cum că s-ar pregăti un avion special pentru el.

Pe scurt, ca să facem un istoric: s-a internat inițial pentru o fibrilație atrială, în clinica de cardiologie condusă de reputatul profesor Dragoș Vinereanu. S-a rezolvat problema fibrilației, s-a întors însă pentru că a făcut o gripă rea, cu temperatură de peste 39 de grade. A fost de o imunitate scăzută, organismul fiind fragil din pricina unor afecțiuni mai vechi.

A fost până la urmă externat, dar acum este internat tot acolo din pricina unui furuncul, unul prost plasat, în zona inghinală, care a trebuit curățat, drenat, și a obligat la un tratament injectabil, pe care doctorii au hotărât că e mai bine să-l facă sub supraveghere decât ambulator.

Se știa că mâine va fi lăsat să plece acasă, să rămână în continuare sub observații, dar din ce am înțeles, doctorii au hotărât astăzi să-l țină și în weekend în rezervă, la spitalul Universitar, și să-l lase acasă abia luni, pentru că tratamentul ăsta injectabil trebuie urmărit atent. Dar atât.

Ce avion special, ce să fie transportat? Lucescu este pe picioarele lui, circulă, lucrează pe laptop, vorbește la telefon. Sigur că nu vrea să vorbească, ezită să vorbească cu presa, pentru că ar trebui să o facă de dimineața până seara, la câte publicații vor să intre în legătură cu el.

Iar medicii sunt de înțeles, pentru că atunci când ai un pacient ca Mircea Lucescu, și cu probleme cronice, trebuie să fii foarte precaut, nu-ți permiți să riști nimic. Atunci, e de preferat să-l ai sub observație, sub ochii tăi, în clinică, decât să-l lași acasă.

Informația asta este, că nu mai iese mâine din spital, ci probabil luni, apoi intenționează să plece întâi în Belgia, apoi probabil în Italia, ca să mai afle și alte păreri. Dar decizia de a continua sau a se retrage de la echipa națională este a lui, a nimănui altuia.

Repet: omul este pe picioarele lui, chiar are indicație să mai meargă prin salon, pe sală, iar fizic se prezintă bine. Aș zice chiar că este în formă”

Lasă un comentariu