Dorian Popa, colaborare specială cu Natalia Ada: ”Are lipici. Este şi unul dintre motivele pentru care mă aflu şi eu alături de ea. Am simţit potenţialul”

Mergem acum mai departe şi vă prezentăm o colaborare muzicală specială între Dorian Popa şi tânăra artistă Natalia Ada. Cei doi şi-au unit vocile şi au lansat single-ul “Cel mai bun prieten”. O piesă care s-a bucurat deja de reacţii pozitive din partea publicului şi a strâns sute de mii de vizualizări într-un timp record. Dorian Popa spune că vrea să încurajeze tinerele talente, căci şi el s-a lansat în industrie la o vârstă fragedă.Dorian Popa are o colaborare fresh cu Natalia Ada. Tânăra artistă s-a făcut deja remarcată, chiar înainte de această piesă. Natalia a atins un număr impresionant de două milioane şi jumătate de vizualizări la piesa “Petrecere”, lansată la finalul anului trecut. Când vine vorba despre modelele din afară, tânăra susţine că Ariana Grande este preferata ei. Dorian Popa, artist: Să ştii că are 100.000 de followeri pe Instagram ceea ce este foarte, foarte impresionant din punctul meu de vedere. Are lipici. Este şi unul dintre motivele pentru care mă aflu şi eu alături de ea. Am simţit potenţialul. Sunt foarte bun prieten cu tatăl ei. Ştiam de proiectul ei. Iată-ne în platou la voi cu o piesă făcută de Liviu Teodorescu. Videoclip făcut de bunul meu prieten şi vecin Daniel Cristea. Sunt bucuros că Natalia întoarce nişte cifre foarte frumoase. Natalia Adi, artistă: De cântat m-am apucat la vârsta de opt ani. Eu de ziua mea, de Sf. Ştefan, pentru că mă cheamă şi Ştefania, am cântat. Şi acolo mi-am descoperit talentul. Dorian are şi mai multe sfaturi pentru tânăra artistă, astfel încât cariera ei să fie cât mai fructoasă pe cât posibil. Dorian Popa, artist: Cred că cel mai important sfat este să asculte sfaturile părinţilor. Ei sunt extrem de ancoraţi în realitate şi îi oferă o educaţie exemplară. Şi în al doilea rând trebuie să rămână pură şi să îşi menţină energia caldă. Pregăteşte nişte colaborări foarte cool, tot din lumea asta care se adresează şi tinerilor. Pentru că ei sunt reprezenanţii noii generaţi, ei sunt un motiv pentru care eu mă aflu alături de ei. Artistul a povestit şi despre noul sezon al emisiunii Next Star. El susţine că filmarea a fost una mai puţin obişnuită, în condiţiile în care totul a durat mai mult din cauza pandemiei de coronavirus, ce a dat peste cap planurile echipei de producţie. Dorian Popa, artist: Ieri am filmat finala Next Star şi avem o super inovaţie în noul sezon. Este vorba de sezonul zece. Mă bucur şi eu să fiu de cinci sezoane, adică de la jumătatea drumului. Este un sezon pe care l-am filmat într-un an de zile. Dorian aşteaptă să vadă cu ce surprize vine vara pentru că are în plan două lungmetraje şi câteva colaborări muzicale.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*