Doi elefanți s-au luat la îmbrâncit și au fost aproape de a strivi părinți cu copii, la un spectacol de circ din Rusia

Scene înfiorătoare au avut loc la Circul de stat din Kazan, Federația Rusă, după ce doi elefanți s-au luat la împins pe scenă și au fost la un pas de a strivi spectatorii aflați la doar câțiva metri. Printre ei, copii aduși de părinți să vadă “demonstrațiile” animalelor sălbatice.Pe imaginile surprinse de mai mult spectatori se poate observa cum elefanții, ce ar fi trebuit să fie antrenați pentru numere de circ, încep dintr-o dată să se împingă pe scena rotundă, de doar câțiva metri pătrați. Tot la câțiva metri, părinți și copii privesc scena curioși și nu înțeleg, în primele momente, dacă totul face parte din pregătire sau elefanții chiar au scăpat de sub control.În doar câteva secunde devine clar că animalele, ce ajung până la trei tone la maturitate, sunt dezlănțuite, moment în care spectatorii aflați în primele rânduri se panichează și încep să evacueze scaunele. Totul, sub privirile personalului ce ar fi trebuit să îmblânzească elefanții, dar care nu reușește să restabilească ordinea – chiar și cu lovituri directe asupra lor.Potrivit Daily Mail, un impresar de circ a sugerat că acest comportament ar fi putut fi cauzat de gelozie – mai exact, de faptul că un anumit circar a acordat prea multă atenție unui singur mastodont. Spectacolul intitulat “Umbrele elefanților și magia circului” s-a transformat rapid în haos și doar norocul a făcut ca nicio persoană să nu fie strivită în duel.”Era panică. A fost aproape de noi. Ne-am grăbit să ieșim. Toți au făcut la fel, în special în primele rânduri”, a povestit mama unei fetițe. Se pare că elefanții, două femele – Jenny și Magda – au mai intrat în “conflict” și acum cinci ani. “Probabil în căutarea atenției îngrijitorului, ceea ce s-a întâmplat este o manifestarea a companionului iubirii – gelozia”, au explicat reprezentații Circului de stat din Kazan, care au mai precizat că “pandemia și lipsa de comunicare cu spectatorii și-au pus amprenta asupra animalelor”. Aceștia au transmis că regretă incidentul, spectacolul fiind întrerupt imediat după, iar costul biletelor returnat. ‘ + gallery_item.description + ‘

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*