Doi aliați ai disidentului rus Alexei Navalnîi au dispărut, în Rusia

„Ieri am deschis un sediu în Makhachkala, iar astăzi coordonatorul nostru Eduard Atayev a dispărut”, au anunțat reprezentanții biroului de campanie.Un observator al alegerilor regionale a adăugat că și asistentul lui Atayev, Murad Manapov, a dispărut și după ce a plecat de acasă. Poliția locală a negat reținerea celor doi bărbați, potrivit sursei citate.„Capitala Daghestanului este cel mai mare oraș rusesc în care nu am avut niciodată un sediu”, a scris luna trecută asistentul principal al Navalnîi, Leonid Volkov, care a fugit din Rusia în 2019, când autoritățile au deschis o anchetă penală de spălare a banilor împotriva Fundației Anticorupție a pricipalului opozant al lui Vladimir Putin.Principalul critic al Kremlinului a supravieţuit în vară unei otrăviri cu un agent neurotoxic de tip noviciok, creat de către armata sovietică.Opozantul îl acuză pe preşedintele rus Vladimir Putin şi serviciile ruse de informaţii FSB de faptul că au vrut să-l ”elimine”, acuzaţii dezminţite de puterea rusă, care refuză să ancheteze cu privire la tentativa asasinării acestuia.La revenirea sa în Rusia, după cinci luni de convalescenţă în Germania, Navalnîi a fost arestat, al sosirea pe un aeroport, la Moscova, iar apoi a fost judecat rapid şi trimis la închisoare din cauza încălcării unui control judiciar în cazul de fraudă din 2014.Navalnîi s-a specializat în anchete de corupţie vizându-l pe Putin şi anturajul acestuia. El are milioane de abonaţi pe reţele de socializare..

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*