Povestea lui Iris, Luna și Selen – O lecție despre adevărata frumusețe
Într-o pădure fermecată, trăiau trei prieteni: cioara Luna, lebăda Selen și păunul Iris. Fiecare avea o viziune diferită asupra frumuseții și a ceea ce îi aducea împlinire.
Iris, păunul, era mândru de penajul său strălucitor și colorat. Se lăuda mereu cu frumusețea lui, crezând că aceasta îl face special.
Luna, cioara, era mai sceptică și l-a întrebat:
„Iris, de ce ești atât de mândru de penajul tău? Crezi că frumusețea exterioară este cea mai importantă?”
Selen, lebăda înțeleaptă, a intervenit cu o altă perspectivă:
„Frumusețea exterioară este trecătoare. Ceea ce contează cu adevărat este frumusețea interioară – bunătatea, generozitatea și felul în care ne purtăm cu ceilalți.”
Luna a reflectat asupra acestui lucru și a adăugat:
„Oamenii pot fi atrași de culori, dar ceea ce rămâne în suflet este felul în care îi tratăm și cât de mult bine facem în lume.”
Iris a înțeles atunci un lucru esențial: frumusețea exterioară încântă privirea, dar frumusețea sufletului este cea care rămâne în inimile celor din jur.
Morala poveștii:
Frumusețea interioară este cea care dă adevărata strălucire unui om. Aspectul exterior poate atrage atenția, dar caracterul, bunătatea și felul în care ne purtăm cu ceilalți sunt cele care ne definesc cu adevărat.
Ne comparăm adesea cu alții și uităm să prețuim ceea ce avem, ceea ce duce la nefericire. În loc să ne măsurăm valoarea prin frumusețea exterioară, ar trebui să ne concentrăm pe ceea ce Dumnezeu ne-a oferit cu adevărat: suflet, empatie și capacitatea de a răspândi lumină în jurul nostru.
