Culise din dosarul contrabandiştilor cu parfumuri de lux, în care polițiștii și vameșii din Constanța lucrau cot la cot cu infractorii

Dosarul contrabandiştilor de parfumuri de lux care lucrau cot la cot cu poliţiştii arată un circuit bine pus la punct, o grupare infracţională ca o mare familie. Chiar un comisar şef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța se ocupa personal ca totul să meargă ca pe roate. Ba chiar promitea să elimine şi concurenţa, arată DIICOT. Comisar şef BCCO Constanţa: Ce să zic… Ce pot să zic?! Dacă mi-ai da o informaţie bună cu un tir care vine eu ţi-l opresc şi îl bubuim.Contrabandiştii aduceau parfumurile prin intermediul a două societăţi. Una dintre ele arată procurorii, propusă chiar de către comisarul şef. Şi asta pentru că aparţinea verişoarei soţiei sale. Mai mult, acesta verifica deseori descărcarea parfumurilor şi lua personal mita pe care o împărţea mai departe către fratele său poliţist şi către doi inspectori vamali.Comisar şef BCCO Constanţa: Ăștia sunt banii noștri din ăsta!Martor: Bun! Și mă duc…deci intru…intru la tine și…ce fac? Îi duc în dormitor?Comisar şef BCCO Constanţa: Nu! Nu! Nu! Îi ții și tu la tine! În buzunar, până prindem un moment!Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist: ”Tentaţia este foarte mare. Rezistă o dată de două ori de trei ori. Dar vedeţi dumneavoastră, aceşti indivizi care vor să treacă pe acolo plusează, plusează şi în cele din urmă unii colegi cedează”.Au cedat pentru 16 operaţiuni de import, 21 de containere cu marfă de 25 milioane de euro. Parfumuri contrafăcute ale unor brand-uri de lux ascunse printre cuptoare electrice şi dozatoare de apă. Mita era negociată în restaurante de la malul mării. Şeful operaţiunii era un cetăţean turc, căruia i se spunea “preşedintele” şi cu care comisarul şef negocia direct şi noile afaceri.Comisar şef BCCO Constanţa: Zi-mi ce anume, ca să-ţi găsesc… Văru-mi-o lucrează la aeroportuar, să ştii.Martor: Păi să aducem telefoane din Dubai.Comisar şef BCCO Constanţa: ANAF-u lucrează… ăăă… cam 30% din ce lucrează în mod normal. Încă nu au început controalele pe teren. 10 firme, pe fiecare una-două şi tragem pe ea 3 luni, am închis-o, tragem pe ea 3 luni, am închis-o. Ai înţeles?Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist: ”Noi acum am aflat în ceasul al 13-lea dar poate treaba asta era de foarte mult timp”.Opt dintre inculpaţi, inclusiv cei doi inspectori vamali, au fost arestaţi preventiv. Cei doi poliţişti implicaţi sunt cercetaţi sub control judiciar şi au fost puşi la dispoziţie de conducerea Poliţiei Române.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*