Connect-R, mesaj emoționant la patru ani de la divorțul de Misha: “O femeie impecabilă, nu am meritat-o”

Connect-R și Misha s-au căsătorit în anul 2013, iar din povestea lor de dragoste a venit pe lume o fetiță adorabilă. Din păcate însă, mariajul s-a încheiat în secret, căci cei doi au divorțat în anul 2018.

Acum, cântărețul a transmis un mesaj deosebit de emoționant la patru ani de la momentul în care s-a despărțit în mod oficial de fosta soție. A lansat o nouă melodie, care le-a adus multora lacrimi în ochi, iar versurile acesteia vorbesc chiar despre cum este afectat un copil de divorțul părinților.

Cântărețul joacă în videoclipul abia lansat chiar rolul tatălui, a cărui căsnicie este distrusă pentru că muncește prea mult ca să mai poată fi alături de soția și de fiica lui. Anii trec, fosta parteneră de viață se îndrăgostește de un alt bărbat, în timp ce copila se transformă într-o adolescentă care suferă teribil fiindcă tatăl ei nu îi poate fi alături.

Vezi și:  Radu Ștefan Bănică, declarații inedite despre familia lui: „Era vorba de imaginea tatei la mijloc”

După ce a postat videoclipul piesei „Acasă” pe contul lui de Youtube, cântărețul a transmis și un mesaj emoționant legat de povestea acestei melodii.

‘Dacă mai poți schimba ceva în căsnicia ta o poți face chiar acum! Dacă ai încercat tot, încearcă să nu divorțezi și de copil! El vede diferit lucrurile! Acasă nu e un cămin, nici clădire, nici bucurie, nici extaz! Acasă înseamnă pace, înseamnă o conștiință împăcată!

Ești soț, soție, ești părinte, ești copil, dar mai presus de toate ești Dragoste, iar copilul tău are nevoie de ea! De despărțit nu v-ați despărțit voi doi, ci egourile voastre! Nu fi un ego și față de copilul tău! Pavel 13: Acum, dar rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea, dar cea mai mare dintre ele este dragostea”, a scris Connect-R pe Youtube.

Vezi și:  ANAMARIA PRODAN S-A MUTAT DIN ROMÂNIA. UNDE S-A STABILIT CELEBRA IMPRESARĂ: “DE ASTĂZI MĂ GĂSIŢI NON-STOP AICI”

Ce spune despre fosta lui soție

Atunci când fanii l-au întrebat dacă melodia este despre fosta lui soție, cântărețul în vârstă de 40 de ani a negat asta, dar a ținut să își deschidă sufletul și în legătură cu Misha și mariajul lor eșuat.

‘Personal vă spun că nu are nicio legătură cu Misha, o mamă desăvârșită și o soție incredibilă, pe care, uite, recunosc, nu am meritat-o și nici nu o s-o merit vreodată. Este o femeie impecabilă. Este doar transpunerea mea în toate situațiile în care o familie se poate despărți, transpunerea în pielea personajelor, nu mă privește pe mine sută la sută’, a mai spus artistul, conform WOWbiz.ro.

Vezi și:  Unde a dispărut Margherita de la Clejani și cu ce se ocupă acum! Ioniță, tatăl ei, a dezvăluit totul

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *