Clotilde Armand își amenință angajații: “E simplu: ești plătit cât muncești”

Clotilde Armand a transmis că angajații Primăriei care nu folosesc registrul de prezență nu vor mai fi plătiți. De asemenea, edilul Sectorului 1 a stabilit că vineri nu mai este program scurt și a cerut verificarea modului în care sunt acordate concediile medicale.Într-o postare pe pagina ei de Facebook, Clotilde Armand se declară revoltată de faptul că unii angajați lipsesc de la locul de muncă și anunță că orice absență va fi penalizată.„Observ că unii angajați din Primăria Sectorului 1 au impresia că sunt în vacanță. Da, da. Sau că locuitorii acestui sector sunt obligați să le plătească salariile pentru figurație… sau să plece de la locul de muncă când au chef. Nu știu cum i-a obișnuit fosta administrație însă vă spun ferm că eu nu voi tolera așa ceva. De astăzi, toți funcționarii primărie și din subordonate care nu-și folosesc cartelele pentru pontaj sau registrul de prezență nu vor mai fi plătiți. E simplu: ești plătit cât muncești”, a explicat, pe pagina de socializare, Clotilde Armand.Însă nu toți angajații sunt la fel, mai spune primarul Sectorului 1:”Sunt funcționari care stau până seara și muncesc în locul celor absenți. Iar frustrare este imensă atunci când unul muncește și zece privesc cu dispreț la el”.De asemenea, Clotilde Armand a cerut verificarea modului în care se acordă concediile medicale și a stabilit că vineri nu mai este program scurt.„Am trimis către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate o adresă să verifice și să ne comunice situația celor care folosesc concediile medicale. Avem multe suspiciuni că aceste concedii sunt folosite abuziv. De asemenea, vom schimba regulamentul intern pentru ca în ziua de vineri să nu se mai lucreze până la ora 14.00. Să se lucreze pâna la ora 16.00. Așa cum e normal”, a mai spus primarul Clotilde Armand.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*