Clotilde Armand, decizie importantă legată de Rapid. Dumitru Dragomir a dezvăluit planul primarului de la Sectorul 1

Clotilde Armand, decizie importantă legată de Rapid. Primarul Sectorului 1 a promis că va reface una dintre cele mai cunoscute baze sportive din România, Pro Rapid. Dumitru Dragomir susţine că ar fi o adevărată surpriză ca actualul edil al Sectorului 1 să ajute gruparea din Giuleşti.

Clotilde Armand, decizie importantă legată de RapidAlte ArticoleImportanța evenimentelor sportive pentru mass-mediaBiletul zilei pariuri1x2.ro: Fotbalul ne livrează profitul | …Simona Halep s-a răzgândit. Va juca luna viitoare la Cluj, …

Rapid a fost susţinută din umbră de Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, care s-a aflat într-un adevărat război cu actualul edil, Clotilde Armand. Cu toate acestea, Dumitru Dragomir susţine că Clotilde Armand vrea să ajute şi ea echipa de sub Grant. „Am auzit că vrea să ajute Rapidul şi vrea să pună în valoare baza Pro Rapid. Asta ar fi una dintre cele mai mari surprize. Eu am o impresie bună despre Clotilde Armand, pentru că are sânge în instalaţie. Mie îmi plac ăştia cu personalitate. Mi-a spus un consilier al dânsei: domnule, încercăm să luăm baza Pro Rapid! Când am auzit… Ălalalt (n.r. – Daniel Tudoreache) n-a reuşit şi a fost un primar care a iubit Rapidul”, a spus Dumitru Dragomir la Look Sport Live.

Clotilde Armand, decizie radicală legată de Rapid. Ce spune noul primar al Sectorului 1 despre finanţarea clubului din Giuleşti

Baza Pro Rapid, de la Finanţe la Sectorul 1

Clotilde Armand a promis recent că va face toate demersurile pentru ca baza Pro Rapid să ajungă în proprietatea Primăriei Bucureşti şi în administrarea Primăriei Sectorului 1. În prezent, baza se află la Ministerul de Finanţe. Edilul Sectorului 1 a declarat că va ajuta ca baza Pro Rapid să fie reabilitată şi să reintre în circuitul sportiv. Aici ar urma să-şi desfăşoare antrenamentele echipa Rapid, contra cost, însă baza va fi deschisă şi pentru locuitorii Sectorului 1 care vor să facă sport. „Reabilităm Baza Sportivă Pro Rapid! Anul trecut fosta conducere a Primăriei a vrut să construiască în locul Bazei Pro Rapid un complex rezidential şi să-i schimbe destinaţia. Am reuşit să oprim atunci acest demers care ar fi permis distrugerea bazei sportive prin PUZ-ul Coordonator al Secolului 1. În prezent, Baza Sportivă Pro Rapid se află în administrarea Ministerului Finanţelor. Vom depune toate eforturile necesare pentru ca această bază sportivă să ajungă în proprietatea Municipiului Bucureşti şi în administrarea Primăriei Sectorului 1 pentru a putea face investiţii aici, potrivit legii. După ce va fi preluată în administrare, Primăria Sectorului 1 va investi în reabilitarea şi modernizarea Bazei Pro Rapid pentru a o reintroduce în circuitul sportiv”, a scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook.

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*