Claudiu Năsui, acuzat de dezinformare după publicarea sentinţelor de condamnare ale familiei sale: „Nu publică hotărârea in extenso”

Claudiu Năsui, acuzat de dezinformare după publicarea sentinţei în cazul tatălui său şi a bunicii sale. În minuta publicată de ministrul Economiei apare şi Doru-Viorel Ursu, cel care a fost preşedintele completului de judecată.

Claudiu Năsui, acuzat de dezinformare. Doru-Viorel Ursu: Minte la înghesuială și dezinformeazăAlte ArticoleScandal monstru în Parlament la dezbaterile pe tema desfiinţării …Bărbatul care şi-a răpit propriul bebeluş în Vaslui a fost …Ludovic Orban, despre viitorul Avocat al Poporului: „Vrem …

Doru-Viorel Ursu susţine că ministrul Economiei dezinformează și se întreabă de ce acesta nu a publicat întreaga sentință, ci doar minuta.

„Domnul Năsui minte la înghesuială și dezinformează. Trădarea se pedepesea și în comunism. Manipularea domnului Năsui rezidă prin faptul că nu publică hotărârea in extenso, ci doar minuta. Pentru ca opinia publică să nu înțeleagă care a fost realitatea.

O pedeapsă de 7 ani închisoare nu putea fi aplicată decât pentru fapte grave împotriva României, nu a lui Nicolae Ceaușescu. Asta rezultă din motivarea pe care el o escamotează.

Nu am fost niciodată securist sau informator al Securității. Am absolvit Colegiul „Gheorghe Lazăr” București cu nota 10, Facultatea de Drept cu nota 9,95 și am fost șef de promoție. De ce domnul Năsui nu a făcut publică până acum hotărârea in extenso și nu a cerut revizuirea hotărârii în mai bine de 32 de ani de așa-zisă democrație?

E vorba de oameni pelecați în străinătate încredințați în misiune de statul român și care după ce dădeau de bine nu se mai întorceau în țară, trădând țara, nu pe Ceaușescu. Erau sute de astfel de dosare de acest tip în acei ani.

Anticomuniști au fost Coposu și alții ca Seniorul”, a explicat Doru-Viorel Ursu, potrivit STIRIPESURSE.RO.

Citeşte şi Claudiu Năsui se dezice de istoria dinastiei Năsui şi de relaţia cu Securitatea! Cum vrea să „spele” acum numele familiei după ce tatăl său a făcut milioane de dolari colaborând cu Securitatea!

Ce spunea ministrul Economiei într-o postare pe Facebook

”Iată sentințele de condamnare la închisoare de către securiști a tatălui meu și a bunicii mele.

Una dintre cele mai mari ticăloșii spusă la adresa USR-PLUS, și a mea, de când am intrat în politică este faptul că am avea vreo legătură cu securitatea. Nu este singura, dar cu siguranță este în top 3 de cele mai răspândite manipulări. A fost propagată în forță și sponsorizată cu bani mulți, iar asta fix în campanie.

PSD a decis să scrie această minciună chiar și în moțiunea parlamentară contra mea. Am răspuns în cadrul moțiunii și pun și aici public, sentințele la care făceam referire.

Tatăl meu nu doar că nu a fost securist, dar a fost condamnat la închisoare de către securitate. Iar bunica mea a făcut închisoare la Sighet pentru că a ajutat partizanii anti-comuniști care făceau rezistență tocmai contra securității.

Prima, sentința de condamnare la 7 ani de închisoare a tatălui meu pentru infracțiunea de „refuz de înapoiere în țară”. Decizia pronunțată, culmea ironiei, de căpitanul de securitate Doru Viorel Ursu, devenit, după revoluție, ministru de interne în guvernul Ion Iliescu – Petre Roman.

A doua, sentința de condamnare la 5 ani de închisoare a bunicii mele, în 1949, pentru „uneltirea contra ordinii sociale”. Adică pentru că a ajutat rezistența anti-comunistă din nordul țării. Nu vă mai spun cine conducea represiunea comunistă în perioada aceea în nordul țării.

Minciunile la adresa familiei mele au ajuns prea departe. De aceea am depus la senat un proiect de lege prin care să facem un registru cu toți securiștii din decembrie 1989.

Hai să vedem toți securiștii. Absolut toți care, apropo, primesc și pensie specială acum pentru marile servicii aduse statului. Și nu doar atât. Hai să vedem toate rudele de până la gradul 3 ale securiștilor care sunt acum în politică (parlamentari, primari, funcții alese, etc.).

Măcar la 31 de ani de la revoluție, să aflăm și noi cine au fost securiștii și cine le sunt rudele care dominat politica timp de atâția ani.

Proiectul poate fi găsit aici: https://senat.ro/legis/lista.aspx?nr_cls=b85&an_cls=2021”, scrie ministrul pe Facebook.

Reamintim că ministrul Economiei a depus la Senat un proiect privind crearea registrului lucrătorilor Securităţii şi legăturilor de rudenie ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice cu aceştia prin completarea Ordonanţei de urgenţă nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, Inițiativa a fost anunțată în plenul Senatului, la dezbaterea moțiunii simple împotriva sa.

Citeşte şi Istoria secretă a dinastiei Năsui! Cum a ajuns tatăl USR-istului Năsui la o avere de 100 milioane Euro? Legătura cu „afacerea Motorola”

Sursa: RomaniaTV

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*