Cercetătorii au reușit să creeze „pastila cu insulină” și speră că vor revoluționa tratamentul diabetului

Folosind straturi de nanomaterial pentru a împacheta insulina, cercetătorii au dezvoltat o metodă stabilă și eficientă pentru administrarea hormonului pe cale orală la șobolani, fără să îl supună distrugerii de către acizii din stomac, rezolvând astfel o problemă foarte veche în știința farmaceutică.Sistemul, descris într-un studiu publicat pe 6 aprilie în Chemical Science, ar putea înlocui administrarea tradițională subcutanată a insulinei la pacienții cu diabet. Astfel va fi eliminată nevoie injectării și ar face ca tratamentul să fie mai accesibil. „Imaginați-vă că veți putea să luați insulina printr-o pastilă în loc să vi-o injectați de câteva ori pe zi”, a declarat Farah Benyettou, prim autor și cercetător în cadrul Trabolsi Research Grouă la Universitatea New York din Abu Dhabi.„Insulina a fost pusă într-un sistem care o protejează de mediul acid al stomacului. Odată ajuns în corp, sistemul poate detecta nivelul de glucide din sânge și poate elibera insulină la cerere”, mai spune cercetătorul. Diabetul este a șaptea cauză a mortalității la nivel global, iar prevalența a crescut de patru ori în ultimii 40 de ani. Pacienții cu diabet de Tip-1 nu produc insulină deloc, în timp ce aceia care au Tipul-2 fie nu produc suficientă insulină sau corpurile lor nu răspund la insulina produsă de corp. În ambele cazuri, în absența insulinei, celulele nu pot prelua glucoza din sânge și să o utilizeze, iar asta poate deveni fatal.Terapia cu insulină este o intervenție care schimbă viața multora. Și în timp ce 30% din pacienții cu diabet iau insulină, mulți amână tratamentul din cauza temerilor față de injecții. Conform studiilor efectuate, aceștia amână cu până la doi ani tratamentul, iar o pastilă eficientă cu insulină ar putea rezolva această problemă. „Tehnologia noastră are potențialul să ofere tratament oral cu insulină, într-o manieră mai sigură, eficientă și prietenoasă cu pacientul, ușurând tratamentul deobicei subcutanat sau intravenos”, a spus Ali Trabolsi, profesor de chimie la Universitatea New York din Abu Dhabi, conform AcademicTimes.com.Pastila cu insulină este însă un fel de Sfântul Graal în lumea farmaceutică. Insulina este delicată și este ușor distrusă de acizii din stomac, făcând foarte dificilă încapsularea ei într-o pastilă. „În ciuda studiilor clinice pentru mai multe formule orale, nu au fost atinse suficiente etape de dezvoltare comercială”, a mai spus Trabolsi.Problema de care se lovesc aceste sisteme este mecanismul de livrare sau cum insulina intră în sânge. Sistemul trebuie să protejeze insulina, permițând în continuare să fie administrată acolo unde este nevoie. A fost piesa lipsă pe care Trabolsi și echipa sa au reușit să o rezolve în acest puzzle. Au reușit asta izolând insulina în straturi de nanomaterial care este rezistent la acidul gastric, dar receptiv la zahăr. „Această tehnologie răspunde rapid unui nivel crescut de glucoză în sânge, dar se închide prompt pentru a preveni supradoza cu insulină, îmbunătățind dramatic starea de bine a pacienților cu diabet din Emiratele Arabe Unite și întreaga lume”, a declarat Trabolsi.Nanomaterialele sunt suficient de durabile cât să reziste procesului de digestie și să asigure că tratamentul ajunge în sângele șobolanilor folosiți la testare. Sunt de asemenea capabile să țină și să împacheteze 65% din greutatea lor în insulină. Și pentru că glucoza generează eliberarea insulinei de către nanomaterial, medicamentul și corpul formează o buclă care previne supradoza, ce are loc uneori în cazul insulinei injectabile.Deși tratamentul arată foarte promițător, studiul prezent descrie rezultatele obținute doar în testele cu șobolani. Echipa de cercetători va lucra în continuare la rafinarea chimiei sistemului conceput și va continua să testeze diferite tipuri de nanoparticule. Oamenii de știință sunt însă optimiști că în viitor tratamentul lor va schimba modul în care pacienții cu diabet vor fi îngrijiți.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*