Cele mai bune idei de afaceri, premiate de FDVDR. Cele mai originale idei vor fi premiate cu 60.000 de lei

“Am o idee de afaceri excelentă”! Auzim asta, de foarte multe ori, de la oameni care vor să devină antreprenori. Însă, de cele mai multe ori, ideile lor nu se materializează într-un proiect de business real.  Pentru a-i încuraja pe cei care au astfel de idei de afaceri inovative, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a lansat concursul “Money is Funny”. Competiția se adresează celor care au o idee, dar nu au avut curajul să o pună pe hârtie și să își testeze potențialul în domeniul afacerilor. Cele mai originale idei vor fi premiate cu 60.000 de lei!Foarte mulți dintre noi avem idei de business, dar în final câştigă doar cei care reuşesc să și implementeze ideile respective. Andreea a avut curajul să își transforme ideea într-un business. Ea a creat un brand românesc de succes și, cu niște eforturi imense, a reușit să reziste chiar și pe timp de criză. Proiectul Money is Funny i se pare o idee foarte bună, mai ales pentru tinerii antreprenori.Andreea Tocan, Fondator Sipet de Sidef: Dacă ai curaj sa faci la un moment dat, un business din propria pasiune, probabil nu vei atinge cele mai înalte culmi din punct de vedere financiar, dar vei reuși performanța de a rămâne veșnic copil.Odată ce a pornit la drum, Andreea a aflat că o idee poate valora foarte mult, dacă știi să o pui pe hârtie și să cauți sprijin acolo unde trebuie. Dar, înainte de toate, îți trebuie încredere.Andreea Tocan, Fondator Sipet de Sidef: Am avut încredere foarte multă în oameni, în oamenii pe care mă bazam, în familia mea, dar și în oameni străini.Antreprenoriatul este cea mai bună soluție de a inova, de a greși, de a învăța, de a crește și de a transforma o idee într-o realitate deseori dificilă, dar frumoasă. De aceea, Andreea salută ideea Fundației Dan Voiculescu și îi îndeamnă pe cei care își doresc să devină antreprenori, mai ales pe tineri, să participe la acest concurs.Andreea Tocan, Fondator Sipet de Sidef: Vă veți atrage foarte mulți noi prieteni. Proiectul Fundației Dan Voiculescu de a sprijini tinerii antreprenori nu poate să aibă decât succes Dacă faci ceea ce îți place, nici nu mai contează, pentru că nici nu mai simți când îți vin banii, deja i-ai programat altui proiect la fel de frumos.Însă nu doar tinerii pot participa la acest concurs, oricine poate să se înscrie. Concursul “Money is Funny” se adresează tuturor celor cu spirit de antreprenor, care au idei de business ingenioase și curajoase.Lăcrămioara Frasineanu, manager de proiect Fundația Dan Voiculescu: Credem în potențialul de antreprenor al românilor, susținem inovația. Este un concurs care premiază ideile, care oferă încredere celor care aplică, să facă următorul pas.Concursul “Money is Funny” și-a propus să premieze cele mai bune idei de afaceri, care ar putea genera, cu adevărat, schimbări pozitive în comunitate.Andreea Tocan, Fondator Sipet de Sidef: Nu vă opriți din a visa, nu va opriți din a crede că puteți face din propria pasiune un business. Să creadă că la finalul fiecărei zile a mai schimbat ceva în bine.Aplicațiile pot fi transmise până pe 1 iulie, prin intermediul unui formular, disponibil pe site-ul Fundației Dan Voiculescu. Fiecare participant se va putea înscrie cu o singură idee, iar câștigătorii vor fi aleși pe baza unor criterii de selecție.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*