Cel mai grav bilanț zilnic al deceselor, în Gaza. Printre victimele raidurilor aeriene se numără și opt copii

În total, 181 de palestinieni, între care 52 de copii, au pierit în raiduri ale armatei israeliene, potrivit unui ultim bilanţ palestinian. Cei opt copii au murit în bombardamentele asupra unui cartier din oraşul Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii. Aproximativ 3.000 de rachete au fost lansate în mai puţin de o săptămână din Fâşia Gaza către Israel, a indicat, duminică, armata israeliană, care conduce atacuri în enclava palestiniană, scrie AFP. De luni seară, de când au început ostilităţile, “Hamas atacă foarte intens în focuri repetate”, a declarat generalul Ori Gordin într-un interviu cu jurnaliştii. “Mai mult de 1.000 de rachete care trebuiau să cadă în zone locuite au fost interceptate” de luni, a afirmat Ministrul Apărării, Benny Gantz, pe Twitter. Armata a trasnmis dimineaţă că a ţintit 90 de poziţii ale Hamas şi ale Jihadului Islamic, două grupări armate în enclavă, în ultimele 24 de ore în Gaza. Domiciliul lui Yahya Sinouar, liderul politic al Hamas din teritoriul palestinian, a fost distrus de unul dintre aceste atacuri israeliene. Nu se ştie dacă acesta se afla în locuinţă. Potrivit autorităţilor locale, atacurile israeliene au provocat 181 de morţi, între care 52 de copii, şi peste 1.200 de răniţi în Fâşia Gaza, sub blocadă israeliană de aproape 15 ani. În Israel, 10 persoane, între care un copil şi un soldat, au fost ucise de tiruri de rachetă lansate din enclava palestiniană. Acest nou conflict a început ca răspuns la barajul de rachete al Hamas către Israel, lansate în “solidaritate” cu manifestanţii palestinieni şi sute de palestinieni răniţi în confruntări cu Poliţia israeliană în Ierusalimul de Est. La originea violenţelor, ameninţarea cu expulzarea de familii palestiniene în favoarea coloniştilor israelieni din acest sector palestinian ocupat de Israel de mai mult de 50 de ani.

Sursa: Observator

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*