Schimbarea la față a Domnului reprezintă unul dintre praznicele împărătești. Sărbătoarea are loc în fiecare an, la data de 6 august.Vezi aici ce se dă de pomană în această zi.
Ce se dă de pomană de Schimbarea la Față 2023
Conform Calendarului Ortodox, la data de 6 august, credincioșii sărbătoresc Schimbarea la Față a Domnului. Această sărbătoare reprezintă unul dintre praznicele Împărătești.
Ca în fiecare zi sfântă, oamenii merg la biserică pentru a participa la Sfânta Liturghie. Credincioșii pregătesc pachete cu mâncare, fructe, legume, pâine sau colaci, pentru a le da de pomană celor sărmani, participanților la slujbă sau vecinilor și rudelor.
Pentru că sărbătoarea pică în Postul Adormirii Maicii Domnului, nu se poate împărți ouă, lactate sau carne. În schimb, gospodinele pot oferi pește, deoarece este singura zi cu dezlegare, din postul Sfintei Maria.
De Schimbarea la față este bine să dai de pomană struguri, prune, mere, pere, legume de sezon, produse neperisabile de post, colaci, covrigi, pâine, apă și suc.
Pachetele cu alimente trebuie sfințite de către preot, înainte de a fi împărțite pentru sufletele celor adormiți. Fiecare dintre acestea se va rândui cu câte o lumânare aprinsă.
Tradiții și superstiții de Schimbarea la Față 2023
- În ziua de 6 august, creștinii ortodocși sărbătoresc Schimbarea la față a Domnului. Conform tradiției, în această zi sfântă este dezlegare la pește pentru cei care țin post.
- În ziua Schimbării la Față, credincioșii merg la biserică, pentru a participa la Sfânta Liturghie, aprind lumânări și se roagă.
- Se spune că de Pobrejenie, e bine ca oamenii să se împace unii cu alții, daca au fost certați, altfel vor fi mustrați tot restul anului.
- Un obicei vechi al credincioșilor, este ca în ziua Schimbării la Față să ducă struguri la biserică, pentru a fi sfințiți. Astfel, oamenii pot consuma aceste fructe fără a se teme de vreo boală.
- De Schimbarea la Față a Domnului se culeg ultimele plante de leac.
- Un alt obicei din această zi este acela ca cearta și minciuna să fie evitate.
- Cine nu respectă sărbătoarea Schimbării la Față o să sfârșească uscat și gălbejit, precum florile care se vor ofili începând cu această zi;
- Se spune că cine nu-și vede umbra capului la răsăritul soarelui în dimineața zilei de Obrejenie, va muri până la sfârșitul anului;
- Se spune că ziua Schimbării la Față este una din zilele sfinte în care se deschid Cerurile, iar cei aleși de Dumnezeu pot să vadă Porțile Raiului
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care locuieşti întru Lumina cea nepătrunsă, şi eşti Strălucire Slavei Tatălui şi Chip al Ipostasului Său!
La plinirea vremii ai venit, Tu, pentru mila cea nespusă faţă de neamul omenesc cel căzut, Te-ai micşorat, chip de rob luând, Te-ai smerit pe sine, ascultător fiind chiar până la moarte.
Totuşi, înainte de Cruce şi de pătimirea cea de bunăvoie, în muntele Taborului, Te-ai Schimbat la Faţă, întru slava Ta dumnezeiască, înaintea sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, ca atunci când Te vor vedea răstignit şi dat morţii să priceapă că pătimirea este de bunăvoie şi dumnezeiască.
Învredniceşte-ne şi pe noi, pe toţi, să prăznuim Preacurata Schimbare la Faţă cu inimă curată şi cu minte neîntinată, să urcăm în muntele Tău cel sfânt, în sălaşul sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce prăznuiesc, glasul nespusei bucurii,
ca acolo, împreună cu sfinţii, Faţă către faţă, să vedem slava Ta, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale şi să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Surse: doxologia.ro, traditii-superstitii.ro